ANUL JUBILIAR OGORANU. „Am adus din toate colturile lumii tot ce e rau si nu e nevoie ca, în tara asta, cineva sa se ridice si sa înceapa o îndreptare?!”

IMG_20150307_0014 - Copy„Trebuie ştiut că noi nu ne-am făcut datoria numai prin amintirea lor ci numai dacă gândurile, visurile, ce au dorit ei şi pentru ce au luptat ei, măcar în cât de mică parte să le vedem împlinite.”

“(…) Dumnezeu o vrut ca toate aceste lucruri să se afle trecute în miile de pagini ale dosarelor Securităţii. Despre noi sunt 168 de dosare de la 800 la 1500 de file, nu pagini. În acelaşi timp sunt acolo şi testamentele noastre, bătute la maşină, xerocopiate şi aşezate în dosare.

Mă adresez acelor tineri care vor vrea să se intereseze de aceşti oameni.  Vor ţine seama că acestea nu au fost scrise la o masă de scris, la umbră, au fost scrise cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. Eu îmi amintesc de un testament pe care l-am scris în 1954, primăvara, care am socotit aşa, că era mesajul nostru acolo. După atâţia ani în aceşti munţi, am învăţat să preţuim totul prin dragoste. Exişti în măsura în care iubeşti şi te înalţi în măsura în care eşti capabil să te jertfeşti pentru această iubire. Iar Ţării, atunci i-am scris: Mamă Ţară, iartă-ne că am cutezat să luptăm şi să murim pentru tine.

Am spus aceste lucruri ca să se ştie. Aceste arhive sunt deschise oricărui cercetător, iar pentru cei care au rubedenii sunt iar deschise şi pot fi văzute şi făcute publice.

Aş mai avea un cuvânt de spus pentru cei puţini care ne mai adunăm în acest an şi din ce în ce mai puţini din an în an. Acum 9 ani, când am fost parcă pentru prima dată, am asistat la sfinţirea acestei cruci, eram cam de 5-6 ori mai mulţi, mai în vârstă, mai în putere. Dar tot lor le reamintesc o poezie: “Învins nu eşti atunci când sângeri / Nici dacă ochii-n lacrimi ţi-s, / Adevăratele înfrângeri / Sunt renunţările la vis”. 

Lor mă adresez: era o vorbă şi-o speranţă între noi, poate că vreodată neamul nostru se va interesa de această jertfă, va lua-o ca exemplu, va lua ce e bun, va lăsa de-o parte ce-a fost rău în viaţa noastră şi va porni din nou la drum. Era ceea ce visam. Noi, cei de acolo, nu am luptat pentru deşertăciuni lumeşti, omeneşti, nici pentru noi, nici din punct de vedere material şi nici alte deşertăciuni. Am luptat numai pentru dragoste, pentru acest neam. Şi mai ziceam atunci acolo, în testament, că atunci când va veni biruinţa şi se va termina, ne vom da de-o parte şi vom lăsa oamenii politici să se ocupe de ţara asta. Şi cam aşa am şi făcut. Şi vedeţi bine unde şi cum merge ţara.

Parcă toate puterile iadului s-au îndreptat asupra noastră. Pe lângă cele vechi, pe care le-am cunoscut, de ateism, de răutate, de vânzare de frate şi lucruri sfinte, au venit altele acum. Parcă o religie pe dos am primit-o noi, românii şi o îndeplinim întocmai. Dacă înainte biserica le socotea unele păcate strigătoare la cer, astăzi  începem  să  le  îndeplinim şi să le considerăm ca lucruri foarte obişnuite. Oare ce-i aceea ca milioane de români să plece din ţară sau ca cineva să-şi adune avere din munca altora!? Oare faptul că avem atâţia copii morţi încă înainte de naştere, atâţia copii ai străzii, când în ţara noastră sunt mai îngrijiţi câinii decât copiii, oare nu-i al doilea păcat strigător la cer?! Şi dacă e trecută acum la legi prostituţia şi ridicată la grad de onoare şi de mândrie, homosexualitatea, sodomia, care n-au fost cunoscute la noi până acum, oare nu-i ceea ce nici nu ne puteam măcar închipui?! Am adus de la toate colţurile lumii tot ceea ce a fost rău şi nu e nevoie ca, în ţara asta, cineva să se ridice şi să înceapă o îndreptare sub toate aspectele?! Nu aspectul material e cel important. Dacă noi suntem lipsiţi şi material se datorează faptului că sufletul nu-l avem cum trebuie aşezat.

Şi am amintit şi acele versuri şi mă adresez acelor puţini care ne mai adunăm la aceste zile să facem ceva, măcar atâta să avem mulţumire că, atât cât ne-a mai îngăduit Dumnezeu să facem umbră pământului ne-am făcut datoria. Dumnezeu să ne ajute să-i  mai amintim şi în anii viitori, însă trebuie ştiut că noi nu ne-am făcut datoria numai prin amintirea lor ci numai dacă gândurile, visurile, ce au dorit ei şi pentru ce au luptat ei, măcar în cât de mică parte să le vedem împlinite.”

Ion Gavrilă Ogoranu, Sâmbăta de Sus, 21 Iulie 2003

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *