„… Să lăsăm idealurile pentru care am luptat şi pentru care majoritatea dintre noi au murit, să le lăsăm pe mâna unor tineri, aşa cum sunteţi voi, cei ce mă priviţi acum, şi ceilalţi… Nu sunt idealuri deosebite, sunt idealurile noastre naţionale deci, numai uitate în vremea de faţă, dar care, noi, la vremea respectivă le-am avut, le-am simţit, le-am judecat şi am acţionat după poruncile lor.
Nici un eveniment istoric nu are valoare numai pentru timpul când s-a petrecut. Toate evenimentele unui popor sunt o zestre care revine în istoria poporului, uneori mai repede, alteori mai târziu, dar e o pemanenţă a istoriei unui popor. În cazul de faţă, a poporului nostru. Ceea ce am realizat noi, şi sunt convins că am realizat o pagină de istorie, eu zic glorioasă – şi necesară! – pentru istoria României, pentru demnitatea şi dreptul de a călca pe pământul pe care suntem. E o pagină pe care trebuie să o aducem în memorie permanent, şi dacă alţii nu o aduc, o aducem noi în realitatea zilelor noastre. S-o actualizăm permanent !
Dar n-am avut nişte idealuri care n-au mai fost pe lumea asta. Noi am luptat pentru nişte idealuri veşnice. Oricând un popor are nevoie de demnitate, de onoare, de eroism, de consecvenţă în istoria lui, pentru a se defini ca naţiune între celelalte popoare.”
Ion Gavrilă Ogoranu, 19 noiembrie 2005, Sediul PPP din Bucureşti.
“Buciumul”, nr. 19, ian. 2005
