Paste fericit! – va ureaza Fundatia Ion Gavrila Ogoranu

„Era în anul 1952, în ziua de Paşti şi, de pe unde eram în păduri, ne-am hotărât “să mergem şi noi la biserică”. Ne-am apropiat prin păduri până în coasta de la răsărit de Mănăstirea Sâmbăta, într-un loc de unde puteam vedea slujba ce se ţinea în pădurea rară din apropierea clopotniţei.

Era o zi frumoasă de primăvară, când codrul îşi împlinea frunza şi pomii din poiana mănăstirii se aplecau de floare. Se vedea lume în faţa altarului improvizat. Din când în când veneau, aduse de vânt, când mai tare, când mai încet, frânturi din troparul învierii “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Ne gândeam la cei căzuţi dintre noi până atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porâmbu, căpitan Monea, Mogoş, Mazilu, Partenie Cozma şi ceilalţi despre a căror soartă nu ştiam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiţă.

Am rămas tăcuţi cât a ţinut slujba. Nu ştiu care a avut parerea, parcă Brâncoveanu, pe care a spus-o cu glas tare: “Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela sa ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lângă această mănăstire.”

 

Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *