FOTO. Martirii temnitelor comuniste, comemorati de ziua lor

Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste a fost marcată de societatea civilă printr-o manifestare comemorativă organizată în Piața Revoluției din București.

Lângă statuia lui Iuliu Maniu (el însuși martir al temnițelor) și în fața clădirii Ministerului de Interne (în ale cărei subterane  au fost torturați mii de opozanți ai regimului comunist), sute de bucureșteni s-au recules, omagiind memoria celor care și-au sacrificat tinerețea și viața luptând împotriva comunismului.

La inițiativa Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, căreia i s-au alăturat și alte orgaizații civice precum Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Frăția Ortodoxă, Noua Dreaptă, Camarazii, Frăția de Cruce ș.a., câteva ore au fost ascultate cântece din perioada Rezistenței și închisorilor politice, în timp ce chipurile martirilor erau proiectate pe un ecran.

Un sobor de preoți din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor au oficiat o slujbă de pomenire a tuturor martirilor ce au murit în închisorile și lagărele politice comuniste.

Dintre deținuții politici prezenți la manifestare, au luat cuvântul părintele Nicolae Bordașiu, pătimitor în temnițele comuniste, Zoe Rădulescu, fiica luptătorului Gogu Puiu, născută în detenție, și respectiv dl Gheorghe Nichifor, arestat în 1949 ca elev, membru al unei organizații clandestine de rezistență anticomunistă.

În finalul manifestării, participanții au pornit într-un Marș al Memoriei, purtând făclii aprinse și intonând imnuri dedicate celor căzuți, pe Calea Victoriei, pe Bulevardul Elisabeta, până la biserica Sf Ilie Gorgani, cunoscută ca loc de adunare, după 1989, al foștilor deținuți politici. Aici, pe treptele bisericii, s-a încheiat, în cântec și rugăciune, această primă manifestare memorială dedicată Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Biroul de presă al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Liked it? Take a second to support Dobrescu Florin on Patreon!

Lasă un răspuns