Preluare de pe site-ul Arhiepiscopiei.
Miercuri, 18 februarie 2015, ora 9:00, a avut loc comemorarea anuală a lui Valeriu Gafencu și a tuturor foștilor detinuți politici din Penitenciarul Târgu Ocna.
Anul acesta, comemorarea anuală a lui Valeriu Gafencu și a tuturor deținuților politici din Penitenciarul Târgu Ocna a fost organizatată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și a constat în săvârșirea unui parastas în curtea Bisericii ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, parohia Poieni, din Târgu Ocna – locul unde se află troița ridicată de către familia Gafencu și membrii Asociației Foștilor Deținuți Politici, în memoria detinuților politici și a celor ce odihnesc în cimitirul penitenciarului.
Prima comemorare de la Târgu Ocna a avut loc în 1991, fiind organizată de Asociația Foștilor Detinuți Politici din România care s-a implicat și în organizarea slujbei de înmormântare pentru toți detinuții din gropile comune.
Soborul celor 50 de preoți, adunați la poalele Mănăstirii Măgura, a săvârșit slujba de pomenire în prezența celor peste 300 de personalități venite pentru a comemora amintirea celor ce au plătit prețul suprem pentru apărarea idealului de libertate și credință, iar la final, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, delegatul Centrului eparhial, a dat citire mesajului comemorativ al Înaltpreasfinitului Părinte Arhiepiscop Ioachim: ”Pios omagiu și sfântă pomenire pentru cei care au înțeles ce este cu adevărat mai de preț întru această lume, pentru adevărata libertate predicată de dincolo de gratii, pentru cei ce aveau drept hrană: înfometarea; cald acoperământ: frigul celulelor; reazem: Dreptatea, Adevărul, Iubirea și Iertarea. Astăzi ne pomenin răstigniții neamului, neam ce de prea multe ori a fost răstignit în istoria sa. Îi pomenim pe cei care, chinuiți pe pământ, se roagă în cer pentru neamul românesc. Pentru toate acestea și pentru toți aceia suntem astăzi aici. Îmbrăcăm în puțina noastră recunoștință, multa lor iubire și înțelegem cât de departe suntem de idealul lor, cât de actuală este jertfa lor și cât de mult a rodit sângele vărsat de ei, prin jertfă, în pământul nostru românesc. Ne aducem aminte de cei care sunt mai vii decât noi, de cei care au plecat cu Hristos în celulă, de cei care ne vorbesc despre verticalitate și continuitate, într-o lume ce se clatină și cade uitând să privească spre cer și spre cei ai cerului. Au purtat lanțuri pentru Hristos, devenind purtători de mucenicească cunună și nu e nevoie să scormonim pământul pentru a-i afla, e de ajuns să căutăm spre cer ,,cu inimă smerită și duh umilit” și să păstrăm cu grijă mărturia lor, model de adevărată și neînfricată mărturisire înveșmântată în roșu, galben și albastru.
Orice manifestare dedicată eroilor neamului este împodobită și înobilată de prezența drapelului național. Culorile lui ne vorbesc despre cer, pământ și jertfă. Albastrul cerului ne duce gândul spre transcendent, locul în care cei jertfiți au primit cunună; Roșu – sângele celor care au mărturisit pe Hristos cu prețul vieții lor; Galbenul e culoarea grâului copt, grăuntele ce moare spre a nu mai rămâne singur și rodul lui devine pe Sfintele altare Euharistie, sângele ce hrănește nemurirea, nemuritorul suflet românesc.Să mori pentru speranță, cu speranța că niciodată aceasta nu va muri, să iubești și să mori iubind pe cei care cu ură te condamnă pentru aceasta, să crezi și, pentru credință, să renunți la viață – sunt frânturi dintr-un crez mărturisit de sfinții neștiuți, sau prea puțin știuți, ai închisorilor comuniste. Triștii prigonitori ai credinței strămoșești au dus în temnițe, după gratii, pe cei cu adevărat liberi. Suferința lor s-a transformat în bucurie, bucuria de a fi în, prin și cu Hristos.
Facem astăzi un popas de suflet. Ne oprim din toată zarva și neliniștea zilei și ne aducem aminte de mai marii noștri. Un exercițiu duhovnicesc! O datorie morală! Ne plecăm în rugăciune genunchii și îl rugăm pe Izvorul bunătăților, pe Domnul Hristos, să ne ajute să nu-i uităm pe cei care cu bucurie au renunțat la viață, mărturisindu-L.Vrednicul de pomenire ierarh al Romanului, Melchisedec Ștefănescu, spunea că: ,,morții nu mor atunci când se coboară în morminte, ci atunci când se coboară în uitare”. Avem sfântă misiune să păstrăm vie amintirea celor ce nu au pus preț pe viața lor și au mărturisit fără frică pe Hristos Domnul. Zadarnică a fost osteneala regimului de tristă amintire care s-a nevoit să-i acopere cu pământ pe martirii neamului românesc. Nici de cruce la căpătâiul odihnei nu au avut parte. Din cer însă, ne binecuvintează sufletele lor, ce nu au cunoscut robia, iar din pământ ne vorbesc osemintele ce nu au cunoscut stricăciunea. Când uitarea, egoismul și ignoranța ridică gratii împrejurul nostru, aducerea aminte, generozitatea și grija față de cele sfinte ne transformă în oameni liberi. În fața întunericului ce se căznea să ne acopere, ei au fost lumină și în fața urii au fost iubire, iar prin moartea lor înțelegem ce este cu adevărat viața: jertfă și mărturisire. Aprindem lumină și însoțim pomenirea lor cu jertfă de rugăciune, grâu fiert îndulcit, vin și lacrimi – și cerem să nu fie uitați cei ce ne strigă, pentru ca să nu fim condamnați și pentru ca toate cele ce au fost să ni se întâmple iar și iar. Rugăciunea lor ne este sprijin, iar pomenirea lor, împlinire duhovnicească.
Cu recunoștință, noi cei ce încă suntem, îi pomenim pe cei ce, prin mărturisire și jertfă, au primit cununa muceniciei și au devenit petale bineînmiresmate în Grădina Maicii Domnului oferită nouă, aleasă și sfântă moștenire. Doamne, pomenește-i pe cei ce nu mai sunt și sunt”!
În încheierea slujbei comemorative, părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Onești a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru această inițiativă și a prezentat în câteva cuvinte importanța jertfei celor pomeniți în rugăciune, îndemnând pe toți cei prezenți să poarte în sufletele lor amintirea lor neîntinată.
