Au fost 13… Au luptat pentru eliberarea României de comunism. Au fost executați la 31 octombrie 1953, la Fortul 13 Jilava.

Sâmbãtã 31.10.2020, ora 11,oo, la FORTUL 13 JILAVA (Penitenciarul Jilava, str. Sabarului nr. 1, com. Jilava, jud. Ilfov).

Program:

• ora 11-12,30: ceremonia în memoria luptătorilor anticomuniști parașutați de aviația militară americană și executați la Jilava la 31 octombrie 1953 – slujbă religioasă, cuvântări, apelul morților, Imnul celor căzuți.
• ora 13-14,30: – vizitarea Fostului 13 Jilava – maxim 13 persoane + 2 vizitatori.

Pentru cei care vin cu microbuz: plecarea la ora 10 de la Piața Unirii (poalele Dealului Patriarhiei – Crucea lui Brâncoveanu). Pentru cei care vin cu mijloace proprii de transport: întâlnirea la ora 10,45 la poarta Penitenciarului Jilava.

ATENȚIE: Comemorarea se va desfășura în afara incintei Fortului 13, pe platoul de deasupra zidului execuțiilor din Valea Piersicilor. Ca urmare a măsurilor restrictive în vigoare, întrucât accesul la Fortul 13 se face prin incinta actualului penitenciar Jilava, anul acesta vizitarea fostei închisori politice nu se mai face decât cu un număr de maxim 15 persoane, din care 2 organizatori. Cu regret pentru această situație, recomandăm ca acei care au mai vizitat Fortul 13 sa cedeze locul celor care nu au mai vizitat până acum. Accesul se face doar pe baza cărții de identitate sau a pașaportului. Inscrierile pentru participare se vor face până la data de 28 oct.. Vizitatorii Fostului vor primi pentru completare un chestionar epidemiologic și vor respecta normele în vigoare pentru vizitarea muzeelor.

Detalii participare, transport, protocol – Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@gmail.com, persoană de contact: Florin Dobrescu

Astăzi, la Biserica Sfânta Treime din Şcheii Braşovului, a avut loc, cu ocazia a 5 ani de la trecerea în veșnicie, pomenirea luptătorului anticomunist Nicolae Purcărea. Comemorarea a fost organizată de filiala Brașov a Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, fiind prezenți reprezentanți ai organizațiilor: Camarazii, Noua Dreaptă, Fundatia George Manu, Neamunit, Frăția Ortodoxă și altele. O foarte frumoasă cuvântare a fost ținută de către Alexandru Costache membru al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu. Mulțumim și pe această cale filialei Brașov a Fundației, în mod deosebit camaradului Adrian Toth, care și-a asumat continuarea muncii regretatului nostru camarad Petre Starcovici, continuatorul operei lui Nicolae Purcărea la Brașov.

Am găsit potrivit să redăm mai jos cuvintele aceluiași Alexandru Costache:

„Zicea cândva domnul Purcarea: „Dragă, unde a fost mai greu în vremurile astea, hop și eu… M-am tot gândit, dacă ar fi să o iau de la capăt, pe același drum aș merge? Și-am zis: ce-i mai bun decât credința în Dumnezeu și dragostea de neam!?”

A avut mai multe dimensiuni ale existenței. Nu s-a deschis tuturor în același fel, viața l-a obligat la o anumită compartimentare a activităților și a relațiilor cu oamenii. Eu, după multe lecturi din memorialistica închisorilor, ca legionar am vrut să-l cunosc, iar el ca legionar mi s-a revelat, dar nu ca frondă, ci chiar cu rezerve… și-am văzut că eroismul, jertfelnicia, credința și nota de noblețe care le puncta, și despre care tot citisem, chiar nu erau tușe de subiectivism ale literaturii de detenție. Legionarismul domnului Purcarea, ca de altfel al tuturor fraților de cruce pe care, din mila lui Dumnezeu, i-am cunoscut, era în totalitate o concepție etică care avea în centru un etalon compus din multe exigențe.
De multe ori îl auzeai spunând: ”Mă întreb și eu acum la 90 de ani, oare sunt cu adevărat legionar?” Era o preocupare severă de autodepășire morală. În închisoare, în condiții de asceză forțată, foarte mulți din generația lui, generația de la ’48, cum o identifica el, au dobândit viața duhovnicească, o treaptă superioară vieții morale pe care erau obișnuiți să o cultive ca un ideal.

Dacă generația domnului Purcărea a suferit de ceva, a fost o generație care a suferit de idealism. În fond, mulți dintre ei se alăturaseră Mișcării Legionare când ea nu mai avea nicio perspectivă de consacrare politică. E destul de clar că nu exagera când povestea că el nu a făcut politică. Domnul Purcărea a fost arestat la 18 ani, în 1941, si, cu o pauză de aproape de 3 ani, când a luptat și în rezistența armată, a fost inchis până în 1964. Avea 41 ani la eliberare… Cei care l-au cunoscut, au putut vedea cât de mare era contrastul între reprezentarea publică a legionarismului și ceea ce răzbătea din dialogul cu el și din comportamentul lui. Și asta rămâne cea mai puternică mărturie a năzuințelor acelor generații.

Mai e ceva. Suferința, paradoxal, l-a umplut de har. Acum, după ce nu mai este aici, m-am tot gândit la asta. Mergeai la el îngândurat sau cu seninătatea aparentă a omului zilelor noastre, discutai ce te frământa sau orice altă temă, nu cuvintele erau importante, și plecai reconfortat sufletește. Pentru putin timp râmânea ceva cu tine, nu stiai ce, dar simteai, era mai mult decât emoția întâlnirii unui om cu așa o poveste de viață. Am văzut oameni care, având o viata religioasă sincer asumată, la plecare, ca un reflex armonic cu starea dobândită, se aplecau să-i sărute mâna asemeni preotului după spovedanie. Foarte important, nu făcea caz de credința lui și nu se străduia să schimbe nimănui convingerile, mărturisea prin simpla prezență. Avea o conștiință atât de ascuțită, că își făcea reproșuri că pe Țurcanu, cel care l-a zdrobit în bătaie la Pitești, deși îl credea mântuit în ultima clipă, nu-l putea vedea desprins de imaginea călăului…

Totuși, deși era deschis noilor generații, fiind înconjurat de mulți oameni binevoitori, cred că trăia o anumită înstrăinare, mai ales după plecarea domnului doctor Mija. Legătura pe care a avut-o cu mulți dintre frații lui de cruce nu a mai putut fi actualizată. Nici nu cred că era posibil. Pentru noi, nu-i prea ușor de înțeles dispoziția sufletească la care se referea când povestea: ”După ’90, ne-am întâlnit cei care mai rămăsesem în viață și ne-am găsit în aceeași stare sufletească, aveam aceleași convingeri, simțeam la fel, deși trecuseră 20- 30 ani de la eliberare și toți am știut ce înseamnă presiunea și șantajul Securității. A fost mare bucurie pentru mine”.

Mai zicea ceva, tot mai des în ultimii ani: ”Nu e vremea noastră”.”

De la Brașov am primit incredibila veste a plecării dintre noi a bunului nostru camarad Petre Starcovici. Suflet de o aleasă noblețe și dăruire, permanent prezent acolo unde era nevoie de implicare și un sfat luminat, nelipsit din mijlocul tinerilor camarazi în acțiunile întreprinse de organizațiile din Brașov ale Fundației Ion Gavrilă Ogoranu și fostului Partid “Totul pentru Țară” (Pentru Patrie), Petre Starcovici aparținea acelei aristocrații a spiritului, pe cale de dispariție astăzi, care se stinge, cu fiecare zi, odată cu plecarea dintre noi a ultimilor foști deținuți politici anticomuniști.

Structura lui sufletească l-a făcut să se alăture de la început, imediat după căderea oficială a regimului comunist din 1989, supraviețuitorilor Mișcării Legionare, trecuți prin ani grei de temnițe și persecuții, care la Brașov se aflau în număr mare, având între ei grade ale fostei mișcări decimate de represiunea celor trei dictaturi ale veacului trecut. De altfel, Brașovul a fost centrul unde în acei ani de reorganizare a vechilor militanți, aveau loc – în locuințele lui Niculae Purcărea și Ion Agapie – adunările ce au zămislit, în 1993, reînființarea fostului Partid “Totul pentru Țară”, sub conducerea comandanților legionari Nistor Chioreanu și Virgil Mateiaș, obligat de autoritățile neocomuniste să funcționeze mult timp sub numele de împrumut “Pentru Patrie”, activând concomitent cu Fundația Buna Vestire. La acel moment, în ciuda vârstei, Petre Starcovici se afla printre cei ce se puteau numi “tineretul” filialei brașovene a acestui partid. Oricum, vârsta sa biologică a fost întotdeauna contrazisă de entuziasmul, exuberanța și energia caracteristice, care îl făceau mai târziu să fie regăsit mai mult în mijlocul grupului de tineri brașoveni, decât în cel al bătrânilor.

Poate că ar trebui vorbit mai mult despre relația specială stabilită între camaradul Petre Starcovici și fondatorul nostru, bădia Niculae Purcărea, relație favorizată nu doar de faptul că erau vecini, acolo, în istoricul cartier al Șcheilor Brașovului, cât mai ales de afinitatea sufletească ce se stabilise între ei. Ani mulți, atunci când vârsta și sechelele regimului exterminatoriu din temnițele comuniste începeau să îi răpească lui Niculae Purcărea posibilitățile de mișcare, Petre Starcovici a fost un adevărat asistent și secretar al șefului legionar al județului Brașov, el reprezentându-l practic pe bătrânul luptător în coordonarea activității filialei Brașov și mai ales a grupului de tineri care își propuneau să se inițieze în stilul de viață al comunității legionarilor de sub poalele Tâmpei.

În octombrie 2014, s-a aflat printre contingentul de membri ai Partidului Totu pentru Țară care au depus legământul legionar în fața lui Niculae Purcărea, în casa istorică a acestuia din Șcheii Brașovului.

Atunci când a luat ființă Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Petre Starcovici s-a aflat, ca și Niculae Purcărea, printre promotrii acestui demers civic-cultural al luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora, susținând cu entuziasm activitatea și prestigiul filialei brașovene a acestei instituții a Memoriei.

Deși știam că este greu bolnav în ultima vreme, totuși plec area sa dintre noi a căzut ca un trăznet, fiind greu acceptată de prietenii și camarazii care l-au respectat și iubit. Rămâne în urma sa o amintire de lumină, un exemplu și totodată un îndemn de a continua, astăzi în condiții tot mai grele, lupta pentru adevăr și dreptate, pentru dreptul la Memorie pe care nimeni și nimic nu ni-l poate lua.

În veci pomenirea sa!

“Ca o lacrimă de sânge / A căzut o stea…”

Petre Starcovici! Prezent!

Consiliul Director al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Coriolan Baciu – Președinte.

Florin Dobrescu – Secretar.

Apărută pentru prima oară în 1991 în SUA, la editura lui Traian Golea, mănunchiul de evocări ale Rezistenței anticomuniste din Brașov și munții din împrejurimi, organizate imediat după ocuparea țării de armatele sovietice și până în 1948, inițiativa lui Petre Baicu – el însuși combatant -, a fost completată fericit în 1997 de amintirile lui Alexandru Salcă, și el participant al Rezistenței din zonă. Cele două ediții s-au epuizat rapid și timp de 2 decenii publicul românesc a fost privat de această contribuție memorialistică deosebit de importantă pentru istoria recentă a României. Continue Reading

Sub un soare blând pentru luna ianuarie, a 83-a comemorare a jertfei  legionare de la Majadahonda a adunat cu speranță și pioșenie  aproximativ  300  de români și spanioli.  Anul  acesta se împlinesc și 50 de ani  de la inaugurarea, la 13 septembrie 1970, a monumentului  Moța-Marin, cel  mai măreț ansamblu  monumental dedicat exilului românesc. Continue Reading

Un număr mare de tineri, inclusiv elevi de liceu din Ploiești și București, a participat la a 10-a ediție a pelerinajului memorial organizat de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu în fiecare sfârșit de octombrie. Dedicat luptătorilor anticomuniști parașutați de aviația militară americană și executați de comuniști la 31 octombrie 1953, acest pelerinaj a devenit o tradiție și o constantă în calendarul activităților memoriale la nivelș național. Continue Reading

Am primit cu adâncă întristare vestea plecării dintre noi a venerabilei doamne Elena Arnăuțoiu, sora fraților Toma și Petre Arnăuțoiu, liderii uneia dintre cele mai consistente și longevive grupări de rezistență armată anticomunistă, desfășurată până în 1962 pe versantul sudic al Munților Făgărașului.

Ea însăși un simbol al Rezistenței, doamna Elena Arnăuțoiu și-a identificat destinul cu cel am fraților săi și al întregii grupări de rezistență din regiunea Muscelului, devenită în acei ani de după instararea comunismului în România un adevărat teatru de război. Continue Reading

Marți 11.06.2019, ora 17,30,

la Centrul Cultural al Sectorului 2 <<Mihai Eminescu>>

din str. Jean Louis Calderon nr. 39.

Cu ocazia împlinirii a 7 ani de la trecerea în veșnicie a mărturisitorului și luptătorului anticomunist CONSTANTIN IULIAN, vă invităm la o manifestare memorială dedicată vieții, luptei și mărturisirii acestui sfânt al temnițelor comuniste.

Participă: Zoe Rădulescu, Dan Puric și Octav Bjoza.

Veți putea viziona, pentru prima oară după 60 de ani, imagini din timpul inaugurării expoziției pilot a Muzeului Rezistenței, din 1993, numită „Cartea prigonită”.

Vor fi prezentate două din lucrările lui Constantin Iulian: „Din lagărul România evadează morții” și „Muzeul Rezistenței”.

Născut în 1929 la Vaslui, Constantin Iulian a intrat în organizația clandestină de rezistență anticomunistă a Frățiilor de Cruce și a fost arestat în 1948, executând o primă perioadă de detenție până în 1954. În 1955-58 a activat într-un comandament clandestin, sub comanda lui Puiu Athanasiu, alături de Radu Gyr, Grigore Zamfiroiu, Gheorghe Clonaru și alții. Între 1958 și 1964 a urmat o altă detenție cumplită. A trecut prin temnițele Suceava, Jilava, Pitești, Canal, Aiud, fiind un exemplu de inflexibilitate în timpul reeducărilor de la Pitești și Aiud. Inginer hidrotehnist, a adus contribuții științifice colosale la strategia de combatere a eroziunii țărmurilor mării Negre, dar abia după 1989 i s-a acordat mult doritul doctorat. Activitatea sa în cadrul AFDPR, Partidul Pentru Patrie, Federația Foștilor Deținuți Politici și Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, pe tărâmul realizării memorialului de la Fortul 13 Jilava ori pe șantiere ale monumentelor Rezistenței, blândețea și eleganța sa sufletească, l-a făcut respectat și iubit de toți cei care l-au cunoscut.