S-a stins Dan Boghiu, unul dintre fruntașii exilului anticomunist

S-a stins, în Elveția, unul dintre cei mai activi militanți anticomuniști din perioada îndelungatului exil.

Dan Boghiu s-a născut la 16 octombrie 1926, în Iași, într-o familie de oameni înstăriți. Curând, părintii se vor muta la București, unde Dan își va petrece copilăria și adolescența, iar în vacanțe familia va locui la Slănic Moldova. În casa familiei Boghiu de la Iași, dar și la București, venea adeseori și Corneliu Zelea Codreanu. Astfel, tânărul Dan avea să intre în contact cu spiritul Mișcării Legionare.

Continue Reading


14 mai la București. Martirii temnițelor comuniste comemorați doar de societatea civilă! Autoritățile au tratat ziua cu indiferență

Deși prin Legea 127 din 2017 a fost declarată „Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”, ziua de vineri 14 mai a trecut și anul acesta practic neobservată. În ciuda faptului că legea prevede obligația autorităților centrale și locale, ca și a Radiodifuziunii și Televiziunii naționale, de a marca această zi națională, nici o instituție a statului român nu i-a acordat o cât de mică atenție. Este al patrulea an consecutiv de când, singură, doar societatea civilă inițiază manifestări de comemorare a martirilor închisorilor regimului comunist. Continue Reading


COMUNICAT. Alături de Octav Bjoza

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, înființată de luptători în Rezistența anticomunistă și urmași ai acestora, a luat cunoștință cu stupefacție de decizia premierului liberal Florin Câțu de a-l destitui pe domnul Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Continue Reading


Protest față de destituirea președintelui AFDPR din funcția de subsecretar de stat

Urmașii foștilor deținuți politici și luptători anticomuniști au lansat on-line o petiție la care s-au alăturat deja personalități ale vieții publice, dar și unii dintre ultimii supraviețuitori ai Rezistenței anticomuniste. Ei protestează față de destituirea de către premierul Câțu a președintelui AFDPR, dl Octav Bjoza, din funcția de subsecretar de stat pentru problemele luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora, funcție pe care o ocupa din anul 2014, când a fost înființat acest post. Continue Reading


13 pentru România! Comemorarea luptătorilor anticomuniști executați în 1953 la Jilava

Au fost 13… Au luptat pentru eliberarea României de comunism. Au fost executați la 31 octombrie 1953, la Fortul 13 Jilava.

Sâmbãtã 31.10.2020, ora 11,oo, la FORTUL 13 JILAVA (Penitenciarul Jilava, str. Sabarului nr. 1, com. Jilava, jud. Ilfov).

Program:

  • ora 11-12,30: ceremonia în memoria luptătorilor anticomuniști parașutați de aviația militară americană și executați la Jilava la 31 octombrie 1953 – slujbă religioasă, cuvântări, apelul morților, Imnul celor căzuți.
  • ora 13-14,30: – vizitarea Fostului 13 Jilava – maxim 13 persoane + 2 vizitatori.

Pentru cei care vin cu microbuz: plecarea la ora 10 de la Piața Unirii (poalele Dealului Patriarhiei – Crucea lui Brâncoveanu). Pentru cei care vin cu mijloace proprii de transport: întâlnirea la ora 10,45 la poarta Penitenciarului Jilava.

ATENȚIE: Comemorarea se va desfășura în afara incintei Fortului 13, pe platoul de deasupra zidului execuțiilor din Valea Piersicilor. Ca urmare a măsurilor restrictive în vigoare, întrucât accesul la Fortul 13 se face prin incinta actualului penitenciar Jilava, anul acesta vizitarea fostei închisori politice nu se mai face decât cu un număr de maxim 15 persoane, din care 2 organizatori. Cu regret pentru această situație, recomandăm ca acei care au mai vizitat Fortul 13 sa cedeze locul celor care nu au mai vizitat până acum. Accesul se face doar pe baza cărții de identitate sau a pașaportului. Inscrierile pentru participare se vor face până la data de 28 oct.. Vizitatorii Fostului vor primi pentru completare un chestionar epidemiologic și vor respecta normele în vigoare pentru vizitarea muzeelor.

Detalii participare, transport, protocol – Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@gmail.com, persoană de contact: Florin Dobrescu


„Brazii se fâng, dar nu se îndoiesc”, volumele 1 și 2, acum disponibile

Vă anunțăm apariția cărții „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” de Ion Gavrilă Ogoranu, volumele 1 și 2, mult așteptate de mulți care ne-au contactat în ultimii ani. Nu este un tiraj mare, date fiind redusele noastre posibilități. Am vrut totuși să punem la dispoziția celor care ne cereau, această operă a demnității românești.
Cele două volume (376 pag, respectiv 362 pag) costă câte 30 de lei / bucata, ambele volume – 60 lei. Ele pot fi comandate fie aici, pe pagina Fundației, fie pe www.libraria-rezistenta.com, dar și pe E-mail la ogoranu@gmail.com ori pe Tel./Whatsapp: +40722749249.
Memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu, evocând lupta de rezistență armată anticomunistă din Munții Făgărașului, constituie una dintre cele mai zguduitoare mărturii ale demnității și eroismului cu care unii din tinerii acestui neam s-au opus regimului ilegitim și criminal instaurat de ocupația sovietică. Străbătută de un neaoș grai ardelenesc și de o vervă scriitoricească aparte, cartea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” reprezintă ultimul cuvânt al liderului rezistenței armate făgărășene.
Urmărit de Securitate pentru a fi capturat încă din 1948, în cei 28 de ani de clandestinitate Ion Gavrilă avea să devină cel mai căutat om din România. Timp de 7 ani, între 1948 și 1955, el a acționat în cadrul grupului de partizani, iar după destructurarea acestuia, Gavrilă și-a petrecut alți 22 de ani, din 1955 până în 1976, ascuns în casa văduvei camaradului său ucis în închisoare, Petru Săbăduș. Ana Săbăduș, mamă a doi copii, l-a adăpostit pe Gavrilă cu o credință nelimitată în Dumnezeu, deși era conștientă că, dacă el era descoperit, și ea ar fi fost condamnată la moarte.
Timp de 28 de ani, Ion Gavrilă Ogoranu a purtat cu el două condamnări la moarte în contumacie. Pe capul său se pusese un preț uriaș, iar conducerea Securității considera capturarea sa o miză de prim interes. Dosarul său de urmărire conține peste 11.000 de file, cuprinzând un șir continuu de acțiuni operative desfășurate pe tot cuprinsul țării și peste hotare, în rândurile exilului, cu un singur scop: prinderea lui Ion Gavrilă. Iar dacă nu ar fi existat acea intervenție a președintelui american Nixon pe lângă Ceaușescu, probabil că soarta sa ar fi fost cruntă după capturarea din 1976.
Gavrilă a considerat supraviețuirea sa un dar dumnezeiesc al cărui scop a fost mărturisirea, după eliberarea de comunism, a acestei pagini de istorie plină de durere și suferință, pentru a fi cunoscută de tinerii de azi. În paginile celor două volume, el creionează cu duișie portretele camarazilor săi căzuți în luptă ori stinși în chinuri între zidurile temnițelor regimului comunist. Din carte răzbat chipurile curate dar aspre ale acelor tineri care, în anii celui mai groaznic regim totalitar, au renunțat la tot pentru a fi prezenți acolo unde datoria de român și de creștin o cerea. Țara Făgărașului s-a umplut de martiri și de familii zdrobite. Represiunea a fost una pe măsura rezistenței, iar comuniștii nu s-au sfiit să folosească cele mai diabolice metode pentru a frânge rezistența luptătorilor și a sătenilor din regiune, care îi sprijineau.
Cartea lui Ion Gavrilă Ogoranu este un adevărat memorial al eroismului și demnității acestui neam. O epopee pe care copiii ar trebui să o învețe în școală și care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui român, indiferent că trăiește în țară sau în afara granițelor ei. În paginile acestor volume, autorul a adunat tot freamătul zilelor și nopților acelor ani petrecuți de el și camarazii săi cu arma și ranița în spate, urmăriți pretutindeni de spectrul morții și al trădării.
Deschideți această carte copiilor voștri și îndrumați-i s-o citească, pentru a afla de la vârstă fragedă că țara în care trăiesc și libertatea de care beneficiază au fost plătite scump, cu mult sânge nevinovat și sute de mii de vieți distruse.
____________________________________________________________________
Pe potecile munţilor, acest grup de tineri, n-am purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru. (…) Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor, sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.” (Ion Gavrilă Ogoranu – Testamentul Grupului Carpatin Făgărășean – Muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, 1952)
„Va fi altfel în viitor? Într-un viitor apropiat nici într-un caz. Am povestit despre lupta şi jertfa unor tineri de acum 50 de ani, dintr-un colţ de ţarã: Ţara Fãgãraşului. Vor fi înţeleşi de cei din ziua de azi? Asemenea iluzii nu-mi fac. Pentru majoritatea contemporanilor, acestea sunt probleme care nu intereseazã. O ştiam de mult. O ştiau şi cei care au murit luptînd. Acei ce au murit cu cei ce mai trãim îngenunchem în faţa veşnicei Românii, rugîndu-ne: Mamã ţarã, iartã-ne cã am cutezat sã luptãm şi sã murim pentru tine. Puţini, foarte puţini ne vor înţelege, ne vor iubi şi vor relua lupta noastrã pierdutã, ca sã meargã spre biruinţã. Pentru fraţii aceştia puţini am scris aceste rânduri.” (Ion Gavrilă Ogoranu)

La 5 ani de la despărțirea de Nicolae Purcărea. Comemorarea a avut loc la Brașov

Astăzi, la Biserica Sfânta Treime din Şcheii Braşovului, a avut loc, cu ocazia a 5 ani de la trecerea în veșnicie, pomenirea luptătorului anticomunist Nicolae Purcărea. Comemorarea a fost organizată de filiala Brașov a Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, fiind prezenți reprezentanți ai organizațiilor: Camarazii, Noua Dreaptă, Fundatia George Manu, Neamunit, Frăția Ortodoxă și altele. O foarte frumoasă cuvântare a fost ținută de către Alexandru Costache membru al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu. Mulțumim și pe această cale filialei Brașov a Fundației, în mod deosebit camaradului Adrian Toth, care și-a asumat continuarea muncii regretatului nostru camarad Petre Starcovici, continuatorul operei lui Nicolae Purcărea la Brașov.

Am găsit potrivit să redăm mai jos cuvintele aceluiași Alexandru Costache:

„Zicea cândva domnul Purcarea: „Dragă, unde a fost mai greu în vremurile astea, hop și eu… M-am tot gândit, dacă ar fi să o iau de la capăt, pe același drum aș merge? Și-am zis: ce-i mai bun decât credința în Dumnezeu și dragostea de neam!?”

A avut mai multe dimensiuni ale existenței. Nu s-a deschis tuturor în același fel, viața l-a obligat la o anumită compartimentare a activităților și a relațiilor cu oamenii. Eu, după multe lecturi din memorialistica închisorilor, ca legionar am vrut să-l cunosc, iar el ca legionar mi s-a revelat, dar nu ca frondă, ci chiar cu rezerve… și-am văzut că eroismul, jertfelnicia, credința și nota de noblețe care le puncta, și despre care tot citisem, chiar nu erau tușe de subiectivism ale literaturii de detenție. Legionarismul domnului Purcarea, ca de altfel al tuturor fraților de cruce pe care, din mila lui Dumnezeu, i-am cunoscut, era în totalitate o concepție etică care avea în centru un etalon compus din multe exigențe.
De multe ori îl auzeai spunând: ”Mă întreb și eu acum la 90 de ani, oare sunt cu adevărat legionar?” Era o preocupare severă de autodepășire morală. În închisoare, în condiții de asceză forțată, foarte mulți din generația lui, generația de la ’48, cum o identifica el, au dobândit viața duhovnicească, o treaptă superioară vieții morale pe care erau obișnuiți să o cultive ca un ideal.

Dacă generația domnului Purcărea a suferit de ceva, a fost o generație care a suferit de idealism. În fond, mulți dintre ei se alăturaseră Mișcării Legionare când ea nu mai avea nicio perspectivă de consacrare politică. E destul de clar că nu exagera când povestea că el nu a făcut politică. Domnul Purcărea a fost arestat la 18 ani, în 1941, si, cu o pauză de aproape de 3 ani, când a luptat și în rezistența armată, a fost inchis până în 1964. Avea 41 ani la eliberare… Cei care l-au cunoscut, au putut vedea cât de mare era contrastul între reprezentarea publică a legionarismului și ceea ce răzbătea din dialogul cu el și din comportamentul lui. Și asta rămâne cea mai puternică mărturie a năzuințelor acelor generații.

Mai e ceva. Suferința, paradoxal, l-a umplut de har. Acum, după ce nu mai este aici, m-am tot gândit la asta. Mergeai la el îngândurat sau cu seninătatea aparentă a omului zilelor noastre, discutai ce te frământa sau orice altă temă, nu cuvintele erau importante, și plecai reconfortat sufletește. Pentru putin timp râmânea ceva cu tine, nu stiai ce, dar simteai, era mai mult decât emoția întâlnirii unui om cu așa o poveste de viață. Am văzut oameni care, având o viata religioasă sincer asumată, la plecare, ca un reflex armonic cu starea dobândită, se aplecau să-i sărute mâna asemeni preotului după spovedanie. Foarte important, nu făcea caz de credința lui și nu se străduia să schimbe nimănui convingerile, mărturisea prin simpla prezență. Avea o conștiință atât de ascuțită, că își făcea reproșuri că pe Țurcanu, cel care l-a zdrobit în bătaie la Pitești, deși îl credea mântuit în ultima clipă, nu-l putea vedea desprins de imaginea călăului…

Totuși, deși era deschis noilor generații, fiind înconjurat de mulți oameni binevoitori, cred că trăia o anumită înstrăinare, mai ales după plecarea domnului doctor Mija. Legătura pe care a avut-o cu mulți dintre frații lui de cruce nu a mai putut fi actualizată. Nici nu cred că era posibil. Pentru noi, nu-i prea ușor de înțeles dispoziția sufletească la care se referea când povestea: ”După ’90, ne-am întâlnit cei care mai rămăsesem în viață și ne-am găsit în aceeași stare sufletească, aveam aceleași convingeri, simțeam la fel, deși trecuseră 20- 30 ani de la eliberare și toți am știut ce înseamnă presiunea și șantajul Securității. A fost mare bucurie pentru mine”.

Mai zicea ceva, tot mai des în ultimii ani: ”Nu e vremea noastră”.”

 


Comunicat Fundația Ogoranu: Comemorarea de la Sâmbăta de Sus va avea loc pe 26 iulie

În urma deciziei autorităților guvernamentale, cu privire la menținerea și după data de 1 iulie 2020 a stării de alertă, respectiv prelungirea restricțiilor presupuse de aceasta, ne vedem puși în imposibilitatea de a organiza ediția din acest an a Zilelor Rezistenței de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Restricțiile în vigoare ne permit doar organizarea comemorării în aer liber, în condițiile stabilite de legislația în vigoare. Ne vom aduna deci, și în acest an, în data de 26 iulie 2020, la crucea de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru a onora sacrificiul martirilor căzuți pentru Dumnezeu, Neam și Libertate.

În măsura disponibilităților existente, Mănăstirea oferă camere de cazare celor care vor solicita. Se pot rezerva camere și la pensiunile din stațiunea Sâmbăta de Sus. Spre deosebire de anii trecuți însă, nu va fi posibilă servirea mesei la trapeza mănăstirii, măsură cauzată de restricțiile în vigoare.

În acest context dureros, în care capacitatea noastră de organizare este afectată de restricțiile stării de alertă, facem un apel către toți prietenii noștri, foști deținuți politici, urmași ai luptătorilor anticomuniști, toți cei ce doresc să onoreze amintirea eroilor anticomuniști, să fie prezenți și în acest an la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru a păstra comuniunea cu idealurile și sacrificiul morților noștri. Să răspundem și anul acesta “Prezent!” și să fim alături de familiile luptătorilor din Țara Făgărașului, de urmașii celor pomeniți în cartea de aur a demnității neamului românesc.

Tradiționala drumeție la chilia (grota) Părintelui Arsenie Boca va avea loc anul acesta în ziua de sâmbătă 25 iulie, dimineață (și nu vineri, ca anii trecuți).

Pentru detalii organizatorice, persoana de contact desemnată este Florin Dobrescu, Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@gmail.com.

Vă așteptăm, sub semnul Rezistenței, la Sâmbăta de Sus!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Președinte: Coriolan Baciu


Petre Starcovici – Prezent! La despărțirea de un camarad drag.

De la Brașov am primit incredibila veste a plecării dintre noi a bunului nostru camarad Petre Starcovici. Suflet de o aleasă noblețe și dăruire, permanent prezent acolo unde era nevoie de implicare și un sfat luminat, nelipsit din mijlocul tinerilor camarazi în acțiunile întreprinse de organizațiile din Brașov ale Fundației Ion Gavrilă Ogoranu și fostului Partid “Totul pentru Țară” (Pentru Patrie), Petre Starcovici aparținea acelei aristocrații a spiritului, pe cale de dispariție astăzi, care se stinge, cu fiecare zi, odată cu plecarea dintre noi a ultimilor foști deținuți politici anticomuniști.

Structura lui sufletească l-a făcut să se alăture de la început, imediat după căderea oficială a regimului comunist din 1989, supraviețuitorilor Mișcării Legionare, trecuți prin ani grei de temnițe și persecuții, care la Brașov se aflau în număr mare, având între ei grade ale fostei mișcări decimate de represiunea celor trei dictaturi ale veacului trecut. De altfel, Brașovul a fost centrul unde în acei ani de reorganizare a vechilor militanți, aveau loc – în locuințele lui Niculae Purcărea și Ion Agapie – adunările ce au zămislit, în 1993, reînființarea fostului Partid “Totul pentru Țară”, sub conducerea comandanților legionari Nistor Chioreanu și Virgil Mateiaș, obligat de autoritățile neocomuniste să funcționeze mult timp sub numele de împrumut “Pentru Patrie”, activând concomitent cu Fundația Buna Vestire. La acel moment, în ciuda vârstei, Petre Starcovici se afla printre cei ce se puteau numi “tineretul” filialei brașovene a acestui partid. Oricum, vârsta sa biologică a fost întotdeauna contrazisă de entuziasmul, exuberanța și energia caracteristice, care îl făceau mai târziu să fie regăsit mai mult în mijlocul grupului de tineri brașoveni, decât în cel al bătrânilor.

Poate că ar trebui vorbit mai mult despre relația specială stabilită între camaradul Petre Starcovici și fondatorul nostru, bădia Niculae Purcărea, relație favorizată nu doar de faptul că erau vecini, acolo, în istoricul cartier al Șcheilor Brașovului, cât mai ales de afinitatea sufletească ce se stabilise între ei. Ani mulți, atunci când vârsta și sechelele regimului exterminatoriu din temnițele comuniste începeau să îi răpească lui Niculae Purcărea posibilitățile de mișcare, Petre Starcovici a fost un adevărat asistent și secretar al șefului legionar al județului Brașov, el reprezentându-l practic pe bătrânul luptător în coordonarea activității filialei Brașov și mai ales a grupului de tineri care își propuneau să se inițieze în stilul de viață al comunității legionarilor de sub poalele Tâmpei.

În octombrie 2014, s-a aflat printre contingentul de membri ai Partidului Totu pentru Țară care au depus legământul legionar în fața lui Niculae Purcărea, în casa istorică a acestuia din Șcheii Brașovului.

Atunci când a luat ființă Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Petre Starcovici s-a aflat, ca și Niculae Purcărea, printre promotrii acestui demers civic-cultural al luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora, susținând cu entuziasm activitatea și prestigiul filialei brașovene a acestei instituții a Memoriei.

Deși știam că este greu bolnav în ultima vreme, totuși plec area sa dintre noi a căzut ca un trăznet, fiind greu acceptată de prietenii și camarazii care l-au respectat și iubit. Rămâne în urma sa o amintire de lumină, un exemplu și totodată un îndemn de a continua, astăzi în condiții tot mai grele, lupta pentru adevăr și dreptate, pentru dreptul la Memorie pe care nimeni și nimic nu ni-l poate lua.

În veci pomenirea sa!

“Ca o lacrimă de sânge / A căzut o stea…”

Petre Starcovici! Prezent!

Consiliul Director al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Coriolan Baciu – Președinte.

Florin Dobrescu – Secretar.

Cu Niculae Purcărea, la aniversarea de 90 de ani a acestuia.