Lansarea cartii antologie de cantece nationaliste

Lansarea cărţii „ANTOLOGIE DE CÂNTECE NAŢIONALISTE” de Sorin Olariu, o amplă culegere de creaţii muzicale aparţinând patrimoniului istoric al naţionalismului interbelic, precum şi din timpul Rezistenţei şi din închisorile comuniste, terminând cu creaţii ale exilului, va fi lansată Vineri 24 noiembrie 2017, ora 17,30, la Librăria Mihai Eminescu, Bd. Elisabeta nr. 16 (Pţa Universităţii). Continue Reading


Protest fata de afirmatiile revoltatoare ale senatorului Serban Nicolae

Cei ce doresc să se alăture acestui protest o pot face semnând textul Petiţiei.

Faptul că în anul 2017, la 28 de ani de la căderea  regimului comunist, în Parlamentul României, un reprezentant al partidului de guvernământ susţine teze desprinse parcă din paginile Scânteii, oficiosul Partidului Comunist din anii 50, ne produce un adânc sentiment de revoltă, dar în egală măsură şi o îngrijorare foarte serioasă privind angajamentul real al unei părți importante a clasei politice pentru situarea țării noastre in sistemul de alianțe și valori al lumii libere. Continue Reading





Simpozion pentru eroii anticomunisti. Purcarea, Mija si Baicu – prezenti în memoria brasovenilor.

„Efigii ale unor generaţii neînfricate. Nicolae Purcărea, Teofil Mija şi Petre Baicu, mereu vii în memoria braşovenilor”. Sub acest generic s-a desfăşurat, la Centrul Cultural Reduta din Braşov, simpozionul memorial dedicat celor trei luptători anticomunişti, care a reunit tineri şi bătrâni, cetăţeni ai oraşului de sub Tâmpa, care poartă în sufletele lor amintirea acestor eroi. Continue Reading



De doi oameni mai era nevoie, pentru ca Liceul „Mircea Vulcănescu” să-și poată păstra denumirea! Consilierii PNL propun suspendarea hotărârii Primăriei Sectorului 4, până la rămânerea definitivă a deciziei de reabilitare a lui Vulcănescu

Consilierul Antonio Andrușceac, reprezentant al grupului consilierilor USR, le mulțumește celor care s-au mobilizat și au venit la ședință, ieșind „din pasivitatea cu care prea mulți dintre noi au fost obișnuiți atâta vreme. Noi nu suntem aici să vorbim despre borduri, buget și alte lucruri care pot fi înlocuite, suntem aici să apărăm memoria unui neam, memoria unui erou martir. Probabil că, dacă nu vom face lucrul ăsta până la capăt, la rând vor fi alții: Radu Gyr, Cioran, Eliade, de ce nu, și Eminescu, la un moment dat…”, anunţă ACTIVENEWS. Continue Reading