Bustul lui Mircea Vulcănescu, aflat până acum în incinta liceului omonim din București, a fost adus la sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Dragi prieteni, vă aducem la cunoștință că a fost adus la sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu bustul marelui om de cultură Mircea Vulcănescu, aflat până acum în incinta liceului cu același nume din Sectorul 4 București. Este vorba de liceul al cărui nume a devenit disputat, pentru a fi schimbat, ca urmare a presiunilor Institutului Wiesel și Primăriei Sectorului 4 al Capitalei, ceea ce a stârnit un protest al societății civile, susținut de personalități de marcă ale vieții publice românești.

Imobilul liceului Mircea Vulcănescu este dezafectat de ani de zile, necesitând ample lucrări de consolidare, elevii și profesorii funcționând cu greu în niște module amplasate lângă Spitalul Sfântul Ioan (Vitan Bârzești). Imobilul dezafectat fiind expus acțiunilor de vandalizare ale persoanelor certate cu legea, aceeași soartă o putea avea, în orice moment, și bustul filosofului martirizat în temnița Aiudului, în 1949. Am acceptat bucuroși ca sculptura să fie adăpostită, în siguranță, în sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, clădire construită chiar de foștii deținuți politici. Considerăm că e de datoria noastră să adăpostim orice bust, statuie sau placă memorială care ar ajunge să fie îndepărtată din spațiul public ca urmare a terorismului cultural de tip marxist.

Mulțumim camarazilor Eugen Sechila și Florian Cristache, care au îndeplinit misiunea preluării acestei sculpturi și aducerii sale la sediul fundației a bustului  acestui sfânt al închisorilor comuniste. Multumim in mod deosebit camaradei Cristina Tudose, cea care a făcut posibilă salvarea acestui bust. Grație sufletului său minunat, pe ea a ales-o Domnul să facă legatura cu oamenii minunați care au luat inițiativa salvării sculpturii.

Noi îl vom adăposti până când Dumnezeu va orândui să își recapete locul de cinste in Liceul care merită sa îi poarte numele. Doamne, îți mulțumim ție pentru toate!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Liked it? Take a second to support Dobrescu Florin on Patreon!