Dragi prieteni,
Anul 2018, în care tocmai am intrat, este an cu multiple semnificaţii aparte pentru istoria noastră naţională.
În primul rând este anul centenarului României Mari. Avem cu toții datoria de a ne raporta la acest eveniment crucial al istoriei naționale și de a încerca să fim cât mai aproape de eroii neamului, de toți cei care și-au închinat viața acestui ideal, știuți sau neștiuți, dar mai ales a celor nerecunoscuți din motive ideologice sau politice.
În acest context, una dintre aceste semnificaţii va fi, fără îndoială, împlinirea a 70 de ani de la cel mai mare val de arestări politice din istoria României. Este vorba de ampla operaţiune desfăşurată de autorităţile represive comuniste, în cooperare cu serviciile secrete ale ocupantului sovietic, în noaptea de 14/15 mai 1948, când mii de tineri, mare parte dintre ei studenţi şi elevi de liceu, au fost arestaţi, luând drumul unor anchete bestiale, la capătul cărora s-au primit condamnări uriaşe la închisoare.
Foarte mulţi dintre cei arestaţi în acea noapte şi în zilele ce au urmat, nu s-au mai întors niciodată la cei dragi, sporind numărul mormintelor fără cruce şi flori din cimitirele secrete ale regimului. Iar cei ce au supravieţuit în mod miraculos condiţiilor de exterminare au fost supuşi, până în decembrie 1989, umilinţei şi marginalizării sociale. Puţini au scăpat în acea noapte şi s-au refugiat în munţi mai devreme decât prevedeau consemnele conspirative, constituind până spre începutul deceniului al şaselea cea mai amplă şi îndelungată rezistenţă armată anticomunistă din toate ţările fostului lagăr comunist.
Ei sunt eroii noştri, din păcate şi astăzi condamnaţi la uitare sau denigrare de către urmaşii celor care, în urmă cu 70 de ani, comunizau România, în numele ocupantului, prin teroare şi crime.
Ei merită cinstiţi în rând cu cei mai mari eroi ai neamului românesc.
Am fost mulțumiți sufletește să aflăm că, la 31 mai 2017, prin promulgarea Legii nr. 127, ziua de 14 mai a devenit oficial Zi naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Începând cu anul 2018, vom avea posibilitatea organizării, inclusiv în colaborare cu instituţiile statului român, a unor activităţi publice cu caracter memorial dedicate cinstirii amintirii acestor eroi.
Este motivul pentru care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu va dedica anul 2018 împlinirii a şapte decenii de la marile arestări din 14 mai 1948.
Vă aşteptăm alături de noi pentru ca împreună să valorificăm această semnificaţie într-un ciclu de manifestări publice pe măsura amintirii celor care, în acei ani, au sacrificat totul, îndrăznind să se opună comunismului ateu.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu
Preşedinte
Coriolan Baciu