Sunt încă sub impresia victoriei obținute, ieri, la Primăria Sectorului 2, unde o formidabilă mobilizare civică și câteva pledoarii bine fundamentate au reușit să determine majoritatea membrilor Consiliului Local să nu voteze în favoarea demolării bustului lui Mircea Vulcănescu din Capitală. Când am ieșit din ședința consiliului, unde sacrilega hotărâre căzuse, parcă nici nu mai atingeam pământul, atât era de bucuros, iar starea aceasta continuă să mă însoțească, dimpreună cu vremea primăvăratică de afară.
Nu voi face o retrospectivă amănunțită a ultimelor zile de frământări și apăsare, în care am organizat în amănunt contraofensiva. Mă voi mărgini doar la câteva detalii.
Încă din prima parte a lunii decembrie s-a aflat că se lucra la acest proiect de hotărâre pentru desființarea statuii. La acel moment se adunau avizele de la departamentele de specialitate ale Consiliului Local. Eram așadar pregătiți. Dar, după ședința de la mijlocul lunii, a Consiliului Local, speram că de-abia după Anul Nou va avea loc bătălia.
Când, pe 22 decembrie, a apărut pe site-ul primăriei convocarea ședinței din 28 și proiectul de hotărâre, am trecut imediat la acțiune, distribuind în zilele următoare cazul, înscriindu-ne oficial pentru participarea la ședința consiliului, adunând materiale și lucrând la redactarea materialului ce urma a fi prezentat consilierilor, mobilizând oamenii și anunțând organizațiile civice pentru a fi prezenți la manifestarea de protest. Totul era contratimp, era Crăciunul, instituțiile erau închise. Am notificat totuși oficial Primăria Capitalei, Poliția și Jandarmeria, cu privire la organizarea adunării din fața Primăriei, pe care am conceput-o ca manifestare cu caracter cultural și comemorativ, acest gen de acțiuni publice nefiind supuse obligativității declarării prealabile, conform Legii 60/1991 (Art3). Am făcut asta pentru că trebuia să mă asigur că oamenii nu vor primi amenzi. Orice este posibil în aceste vremuri. Dl Marius Oprea, ca de obicei, cu prestigiul său, a scris și a dat interviuri mass-mediei despre cazul Vulcănescu. Nu trebuie neglijat interviul istoricului Ionuț Butoi, din Observatorul Cultural, din 16 decembrie a.c., în care parcă a prevăzut ce urma, punând la punct admirabil de clar cazul Vulcănescu. De asemenea, importante au fost demersurile senatorului Sorin Lavric, atitudinile academicienilor Răzvan Theodorescu și Bogdan Simionescu, dar și articolul părintelui Radu Preda. Anterior ședinței am transmis pe e-mail, fiecărui consilier în parte, docuemntația și materialul pe baza căruia am arătat că au fost, cu toții, induși în eroare de Institutul Elie Wiesel. Meritul mare îi revine lui Alexandru Costache, care contactând istorici cu experiență în acest caz, a obținut fotocopii după documentele proceselor din 1946-1948, dar și sentința Curții de Apel București din 2019. El le-a adus, pentru a fi la dispoziția Consiliului Local. Acum și pe viitor.
Mare bucurie a fost să-i văd laolaltă pe militanții din Fundația Ogoranu, Frăția Orrtodoxă Sf M M Gheorghe, Noua Dreaptă, Asociația Frăția de Cruce Valeriu Gafencu, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Calea Neamului, Starea de Libertate, Honor et Patria, pe Dan Grăjdeanu, pe Claudiu Târziu, pe Tudor Ionescu, pe prof Radu Baltașiu, pe Valentin Florea, pe Eugen Sechila, pe Pompiliu Diplan și Mihai Târnoveanu, pe Sorin Berilă și mulți alții (îmi cer scuze dacă, în fuga condeiului, am omis pe cineva). În acest timp, sus, în ședința Consiliului Local, împreună cu camarazii Alexandru Costache și Alexandru Balcu, pledam alături de sociologul Ovidiana Bulumac (aceasta a venit cu un prunc micuț, pe care îl alăpta în sală), avoata Marina Ioana Alexandru, istoricul Iuliu Crăcană, deputat Antonio Andrușeac, senator Diana Șoșoacă, deputat g-ral Chelaru, Valentin Florea, dl Mitran.
După victorie am văzut că unii sau alții ar vrea să își aroge victoria, toată sau bucata mai mare din ea. Adevărul este următorul, fraților: victoria este a noastră, a tuturor celor care ne-am implicat, într-un fel sau altul, fiecare după puterile lui, în acest caz. Noi, împreună, am biruit. Iar pe cont propriu nu am fi reușit.
După această retrospectivă, aș vrea să pun cîteva concluzii, care trasează și liniile de perspectivă după victoria de la Sectorul 2.
- S-a desprins, din acest caz, o realitate cutremurătoare: Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România – Elie Wiesel, prin directorul Alexandru Florian, dezinformează, sau mai pe românește, minte, în mod constant, repetat, instituțiile statului român. Doar în cazul Vulcănescu, a dezinformat, inducând în eroare: Ministerul de Interne, Prefectura Capitalei, Primăria Sectorului 2. Plus în urmă cu doi ani, Biserica Ortodoxă Română. INSHR-EW prezintă acestor instituții două falsuri:
- Că Vulcănescu ar fi fost condmanat drept criminal de război și pentru măsuri de stat îndreptate împotriva populației evreiești și
- Că sentința Curții de Apel din 2019, în cazul reabilitării lui Vulcănescu, ar confirma cele două presupuse culpe ale acestuia.
Alexandru Florian a prezentat instituțiilor statului informații false, instigându-le să ia, astfel, decizii ilegitime și ilegale (Liceul Vulcănescu din Sectorul 4, bustul din Sectorul 2). Se impune:
– ca societatea civilă să sesizele organele penale, asta în cazul în care ele nu se vor autosesiza cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu;
– informarea, degrabă, a Ministerului de Interne, Prefecturii Capitalei, Primăriei Sectorului 4, conducerii Liceului M. Vulcănescu și celorlalte instituții care au fost dezinformate în legătură cu cazul de față;
- Starea de unitate, de disponobilitate spre comunicare și colaborare între organizații și grupuri, realizată spontan pe fondul entuziasmului din jurul manifestației din fața Primăriei Sector 2 și victoriei obținute acolo, trebuie cultivată, acum, cât timp ea mai există. Dumnezeu ne-a arătat, pe 28 decembrie, că morții ne unesc. Martirii luptei naționale, anticomuniste, sunt sau pot fi liantul care să facă posibilă cooperarea unor oameni sau grupări care, altminteri, nu s-ar regăsi pe aceeași baricadă.
În rest, să mulțumim lui Dumnezeu pentru încă o victorie a spiritului românesc și a pietății creștine în fața memoriei martirilor demnității românești!
Florin Dobrescu
Secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu
