Marţi 24 martie 2015, deputatul Dan Cristian Popescu a introdus la Camera Deputaţilor o declaraţie politică în care deplânge starea de degradare avansată în care se găseşte Fortul 13 Jilava în urma iernii tocmai încheiate. Tânărul deputat este iniţiatorul, în Parlamentul României, a unui proiect de lege în baza căruia România ar urma să aibă, în sfârşit, un muzeu al totalitarismului, amplasat chiar în fosta închisoare politică de la Jilava.
Săptămânile trecute, Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, împreună cu Centrul de Studii Istorice şi Arhitecturale al arhitectului Vlad Mitric, au sesizat o serie de oficialităţi cu privire la starea avansată de degradare pe care au constatat-o în urma unei vizite recente la Fortul 13 Jilava, cerând ajutorul autorităţilor de resort.
Începând din 2013, ansamblul Fortului 13 Jilava este obiectul unui amplu proiect de valorificare memorială, coordonat de Fundaţia Română pentru Democraţie, condusă de dl Emil Constan tinescu. Fostul preşedinte al României a coagulat o serie de instituţii publice, ONG-uri şi personalităţi remarcate pe tărâmul promovării memoriei rezistenţei anticomuniste şi foştilor deţinuţi politici, introducând acest ansamblul pe lista patrimoniului naţional şi integrându-l într-o serie de programe cu caracter cultural şi didactic.
Redăm mai jos declaraţia dlui deputat Dan Cristian Popescu, depusă la Camera Deputaţilor martţi 23 martie 2015.
_________________________________
DECLARAŢIE POLITICĂ
Doamnelor și domnilor deputați,
Cei ce urmăresc activitatea mea parlamentară, cunosc preocuparea mea față de păstrarea și cultivarea memoriei vii a nopții totalitare care, între 1938 și 1989, a cuprins România.
Între proiectele de lege propuse în acest sens, este și cel cu privire la înființarea unui Muzeu al Totalitarismului, muzeu ce ar trebui să funcționeze în clădirea Fortului 13 de la Jilava.
Din momentul lansării acestui proiect de lege, pe 21 decembrie 2013, într-o conferință găzduită chiar de Parlament, am constatat cu bucurie un interes crescând al opiniei publice cu privire la acest subiect.
Domnul președinte Klaus Iohannis și-a exprimat dorința de a vedea un muzeu al memoriei totalitare a comunismului. Fostul președinte al României, domnul Emil Constantinescu a dezvoltat de asemenea, dinspre societatea civilă, un proiect pentru construirea unui Memorial la Fortul 13 din Jilava.
Mai mult chiar, după beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika de către Papa Francisc, Fortul 13- inaccesibil acum și un spațiu impropriu pentru vizitare, a atras și atrage mulți pelerini și studioși catolici, care după canonizarea și popularizarea martirului român, se întâlnesc cu memoria neagră a istoriei comunismului.
Stimați colegi,
Cu toate că interesul există, primesc de la prieteni din societatea civilă, care au fost alături de mine încă de la începutul acestui demers, informații triste și îngrijorătoare.
De mai bine de o lună și jumătate Fortul 13 este permanent inundat iar eforturile personalului penitenciarului de a pompa apa se dovedesc a fi o muncă sisifică.
Celulele negre, celula memorial a martirului Vladimir Ghika, casimca, sunt inundate. Structurile de rezistență, din pricina înghețurilor și dezghețurilor alternative, sunt grav avariate. La țarcurile pentru plimbarea deținuților, postul de observație este pe cale să se prăbușească. De asemenea fațadele sunt foarte grav avariate
Stimați colegi,
Soluții există. Este nevoie înainte de orice de implicarea guvernului prin Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului și Comisia Națională a Monumentelor Istorice, aflate în subordinea sa.
Acestea trebuie să găsească soluția tehnică și resursele financiare pentru renovarea, consolidarea și protejarea zonei. Iar noi, parlamentari și societate civilă, trebuie să rămânem implicați, să ajutăm la găsirea și aplicarea soluției.
Eu mă voi implica. Sper să fiți alături de mine.
Doamnelor și domnilor deputați,
Sper să nu se adeverească și în acest caz proverbul care spune: ”copilul cu mai multe moașe riscă să rămână cu buricul netăiat.”
Interesul crescut al actualului președinte al României,domnul Klaus Iohannis, implicarea fostului președinte, domnul Emil Constantinescu, voința guvernului- exprimată inclusiv prin avizul favorabil dat proiectului meu de lege, implicarea societății civile, nu pot să ducă, sper eu, decât la salvarea Fortului 13 Jilava și la transformarea sa în muzeul memoriei coșmarului comunist.
Vă mulţumesc,
Dan Cristian Popescu
Deputat al României ales în Sectorul 2 din Bucureşti
Preluare Bucumul.ro