În data de 30 aprilie 2015, Muzeul Județean Teleorman a organizat o a doua acțiune dedicată comemorării deținuților politici teleormăneni.
Anul trecut, cel readus în memoria unora și prezentat altora care nu știau că a existat acest martir al temnițelor comuniste, a fost Ioan IANOLIDE. Acum, cel evocat a fost Magistrul, adică teleormăneanul Constantin-Aurel Dragodan, născut în mun. Alexandria, crescut în com. Piatra, după care a plecat să înfunde pușcăriile comuniste timp de 22 de ani fără întrerupere. Muzeul a organizat această acțiune împreună cu AFDPR – Filiala Teleorman și cu Fundația Ion GAVRILĂ-OGORANU – Filiala Teleorman.
De lăudat această inițiativă, din mai multe motive, dar în special datorită faptului că „actorii” principali au fost, de fapt, elevii de clasă a 10-a ai unuia dintre liceele orașului însoțiți de trei dintre profesorii lor. Cu această ocazie, tinerii liceeni au putut vedea și asculta istoria, încă vie, a detenției politice comuniste din România, deoarece pe lângă prezentarea personalității Magistrului, răposat în 2000, ei au avut ocazia să asculte „poveștile” de închisoare ale d-lui Petre VIȘAN, președintele AFDPR – Filiala Teleorman, precum și ale d-nei Dorina CRISTEA cea care a executat 5 ani de pușcarie politică pentru faptul că nu și-a denunțat soțul (renumitul Dumitru CRISTEA), care recita poezie interzisă în acele vremuri (Radu GYR, Nichifor CRAINIC,etc.)!!!
Le-a fost oarecum greu lor, tinerilor elevi, să accepte că au putut exista oameni, reprezentanți ai regimului comunist, care au condamnat la detenție politică alți oameni, pentru perioade de câte… 50 de ani – căci acesta este cazul Magistrului! El a fost condamnat, inițial, la o pedeapsă de 25 de ani și, în timp ce-și ispășea această pedeapsă, a mai fost condamnat, a doua oară, la încă 25 de ani! Ei bine, a făcut 22 de ani de pușcarie, fără nicio zi de pauză!
Elevii cu pricina, fiind copii de clasa a 10-a de liceu, aveau vârste mai mici de 22 de ani, iar la îndemnul organizatorilor acestei acțiuni de a privi cu ochii minții un om care a stat la pușcărie mai mult decât vârstele lor actuale, ei au rămas șocați! Dar, culmea, șocați au rămas și profesorii care-i însoțeau pe ei! Nici lor nu le venea, parcă, a crede așa ceva!
Pe finalul întâlnirii mi-a venit și mie rândul a-l descrie pe C.A. Dragodan așa cum l-am cunoscut, lucru care nu mi-a fost prea greu deoarece Magistrul este unul dintre mentorii mei din punct de vedere al instruirii personale față de România fostă cândva național-creștină.
De asemenea, am încercat, cu puterile mele, să-i lămuresc într-o cât mai mare măsură pe liceenii participanți față de dilema lor numită – „de ce a trebuit ca românii, în număr de câteva sute de mii, să se opună regimului comunist?!”
Și așa este! Pentru un om care n-a trăit în vremurile respective și care primește informație absolut incorectă și distorsionată față de realitatea timpului respectiv, întrebarea aceasta este mai mult decât legitimă. În România, înainte de 1944, au fost, firesc, fel și fel de regimuri politice, iar românii nu s-au ridicat împotriva lor! A, că exista luptă politică, luptă dusă de militanții partidelor politice, asta da, așa a fost, dar poporul, cetățeanul de rând, nu se ridica împotriva regimului conservator, liberal, țărănist, național-creștin etc. Împotriva regimului comunist însă s-au ridicat câteva sute de mii de români.
De ce au făcut aceasta?!
Păi, conform declarațiilor lor, datorită faptului că au aflat, unii mai repede alții ceva mai târziu, că respectivul regim este unul ateu, de tip iudeo-satanic, ce urmărea, așa cum foarte repede s-a dat pe față, reeducarea poporului român profund creștin la momentul 23 august ’44 și transformarea lui într-un popor fără de Dumnezeu, internaționalizat, comunizat și robotizat față de comenzile ce veneau dinspre blestemata Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Scoaterea Lui Dumnezeu din viață noastră, a românilor, eliminarea Lui din sufletul poporului și satanizarea acestuia, asta urmărea, în primul rând, regimul comunist instalat la putere după fatidica zi de 23 august.
