„Iată cum suntem trataţi azi de către lumea românească! Poate ar trebui o explicaţie, de ce se întâmplă acest lucru. Una ar fi că între luptătorii din rezistenţă au fost şi legionari, iar legionarii sunt o poveste despre care nu trebuie să se vorbească în istoria României, decât cel mult să fie prezentaţi ca o sperietoare. Şi cum cei ce au privit rezistenţa au constatat că în ea au fost mulţi legionari, și-au zis că este mai bine să nu se mai vorbească deloc de rezistenţă…
Dar nu cumva ar fi posibil să despărţim rezistenţa în cea „rea” legionară şi cea „bună” a celorlalţi, aşa cum s-a şi încercat de altfel? Ei bine, acest lucru nu e posibil. Grupurile de rezistenţă, indiferent de cine au fost iniţiate, au avut în componenţa lor şi ofiţeri, şi legionari, şi ţărănişti, şi inşi care nu avut vreo activitate politică. Rezistenţa nu a fost numai a unei categorii politice, ea a avut un caracter naţional. Drapelul sub care s-a acţionat a fost tricolorul, iar idealurile pentru care s-a luptat au fost ale neamului românesc în întregime.
Iată o analogie: în 1940, în Mişcarea Legionară erau înscrişi 1 milion de tineri între 16 şi de ani. Dintre aceştia, cel puţin 400-500 de mii au luptat în cei cinci ani de război pe front. Poate cineva să spună că nu au fost eroi, fiindcă erau legionari?!
Acelaşi lucru este şi cu luptătorii din rezistenţa anticomunistă. Iată un caz. Într-o groapă comună, la Sibiu, au fost găsite osemintele a 7 luptători, între care şi maiorul Dabija. Trei dintre ei au fost legionari, unul naţional ţărănist, iar doi nu ştim dacă au avut vreo orientare politică. Aceştia au luptat împreună. Au căzut răniţi împreună, au fost anchetaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi împreună. Au stat 40 de ani în aceeaşi groapă, amestecându-li-se oasele, de nu eşti sigur că în cei 7 saci de plastic sunt numai oasele celui scris pe etichetă…
Ce mână sacrilegă ar putea să tragă linie acum între legionari şi nelegionari, între buni şi răi?Luptătorii din rezistenţă nu pot fi luaţi decât împreună. Şi, la urma urmei, munţii erau şi atunci tot acolo unde sunt şi astăzi, în moţi egal pentru toţi tinerii României. Dacă numai unii dintre tineri au îndrăznit să se urce în ei şi să lupte, istoria va trebui să se mulţumească cu aceştia, buni sau răi, aşa cum au fost. Nu existenţa luptătorilor legionari face să fie marginalizată rezistenţa. Adevărul este că sunt forţe interne şi externe care, din diferite motive, nu iubesc nici un fel de rezistenţă împotriva comunismului, forţe care fac şi desfac multe în ţara noastră.
Se vor schimba treburile în viitor? Sunt sigur că da. Istoria românilor se trezeşte târziu, dar se trezeşte.”
Ion Gavrilă Ogoranu, 11 septembrie 1998, Festivalul ROMFEST 98