„Acuzaţia care se aduce de cele mai multe ori Rezistenţei, e că n-a biruit. Ori, luăm istoria noastră şi constatăm următorul lucru: că istoria noastră e mai mult, e în proporţie covârşitoare, alcătuită din înfrângeri. Dar aceste înfrângeri sunt cele care ne menţin în Istorie şi ne menţin drepturile de a călca pe pământul pe care suntem, în zilele noastre.
Luînd-o aşa, Ştefan cel Mare a trebuit să capituleze, în cele din urmă, în faţa turcilor, Mircea, la fel. N-a biruit Horia, n-au biruit nici cei dinainte… N-a biruit Avram Iancu !… N-am biruit în Războiul din 1916-18, când am fost, în cele din urmă siliţi să semnăm o pace dictată de alţii. Dar, prin faptul că am luptat, prin faptul că am fost acolo când Istoria ne-a cerut să fim prezenţi pe câmpul de luptă, în locul unde trebuia să luptăm, am căpătat acest drept de a exista cu fruntea sus şi de a nu ne fi ruşine să ne numim români.
N-am biruit nici noi, dar onoarea, demnitatea şi speranţa că, în viitor, vom fi înţeleşi, ne dau încredinţarea că, totuşi, cândva, vom birui, noi, românii. Pentru că aşa voim, s-aducem floarea noastră românească în cununa florilor lumii. E ceea ce ne ţine mai departe şi am speranţa că acest lucru se va întâmpla.”
Ion Gavrilă Ogoranu, 19.11.2005. Apărut în revista“Buciumul”, nr. 19, ian. 2006
