Seara de 12 iunie rămâne una de neuitat. Cel puţin aşa au simţit cei care s-au aflat alături de Cedry2k şi invitaţii săi – Jianu, Eufonic şi Stripes, împreună cu Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” şi Asociaţia „Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei”, la localul Trollo Pub de pe Şoseaua Viilor nr. 11, unde a avut loc un nou concert SFINŢII ÎNCHISORILOR.
La eveniment a fost prezent un numeros public. Între tinerii adepţi ai curentului hip-hop au putut fi văzuţi şi numeroşi urmaşi ai luptătorilor anticomunişti, inclusiv foşti deţinuţi politici. Impresionantă solidaritatea dintre aceste generaţii, reunite dincolo de decenii de muzică şi de memoria celor ce au înţeles să renunţe la tinereţe şi viaţă pentru a opune rezistenţă împotriva comunismului ateu.
Aceeaşi însufleţire cu care Cedry2k ne-a obişnuit. Acelaşi spirit incandescent care trezeşte energiile din sufletele tinere, îndemnându-le spre o nouă viziune asupra vieţii şi mai ales veşniciei. În felul acesta, muzica hip-hop devine un vehicu
l cu ajutorul căruia efigiile unor oameni precum Ogoranu, Radu Gyr, părintele Calciu, George Manu ori Costache Oprişan reuşesc să ajungă în inimile unei generaţii care altminteri poate că nici nu ar fi avut acces la această pagină de istorie recentă. Şi poate tocmai aşa se explică la eveniment prezenţa un
or ştanduri de cărţi cuprinzând memorialistica temniţelor comuniste şi a rezistenţei armate. Căci scânteia aprinsă în inimile tinere de ritmurile incandescente ale lui Cedry2k se cuvine aprofundată prin lectura rândurilor lăsate de supravieţuitorii uriaşei hecatombe din a doua jumătate a secolului trecut.
Şi versurile lui Cedr2k continuă să curgă ca un torent de lavă în faţa zecilor de fani care repetă, cu braţele întinse: „Moment de reculegere / Pentru toţi cei ce au trecut la Domnul via PCR… / Cinsteste memoria Sfinţilor Închisorilor, / Suferinţa şi curajul Mărturisitorilor
/ Exact ca Brâncoveanu şi-au apărat neamu’, / Căpitanu’ Codreanu, Bordeianu, George Manu, / Traian Trifan, Oprişan, Ogoranu, / Părinţii Sofian şi Adrian Făgeţeanu…. / Luptând pentru oameni, nu idei, / Iertându-şi şi călăii, şi asta ne spune multe despre ei…”
Îndemnul manifestului liric pentru care Radu Gyr a fost condamnat la moarte în 1958, răsună din zeci de piepturi care-l acompaniază pe interpret în ritmul sacadat ce zguduie conştiinţe: „Nu pentr-o lopată de rumenă pâine, / Nu pentru pătule, nu pentru pogoane, / Ci pentru văzduhul tău liber de mâine, / Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!…”
Căci însăşi muzica lui Stelian Crăciun reprezintă, în sine, un manifest. Care poate deveni protestul unei generaţii întregi împotriva tuturor tendinţelor de confiscare a memoriei demnităţii româneşti, împotriva tuturor comploturilor de falsificare a istoriei recente. Şi pentru dreptul suveran al unei naţiuni la pământul şi văzduhul său, cu toate umbrele mari ale trecutului eroic în care şi-a amanetat viitorul. Căci ţelul final nu este viaţa în sine, ci Învierea…
„N-a fost o victorie iluzorie, da’ tu n-ai memorie / Şi crezi o istorie falsă, contradictorie… / Gafencu, Naidim, Ianolide, Maxim, / Parintii Calciu, Papacioc si Iscu Gherasim, / Părinţii Lăcătuşu şi Daniil de la Rarău / Şi atâţia alţi oameni puternici pentru care / Nu necuviinţele şi palmele / Ci neputinţele şi patimile-s dramele… / Iar lacrimile-s armele şi când / Unii se vedeau sfetnici şi sfeşnice… / Sfiinţii plecau smeriţi spre cele vesnice… / Astea caractere…da’-ntr-o lume a falselor modele / N-a auzit mai nimeni de ele.”
Florin Dobrescu
