Autor: Dobrescu Florin

Mircea Vulcănescu

Nr. 5 / 14.02.2023

Către: Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu

În atenția conducerii Liceului și tuturor cadrelor didactice

Ref.: Punct de vedere referitor la intenția modificării denumirii Liceului Tehnologic  Mircea Vulcănescu

________________________________________________________

 

Distinse Doamne Director și Director-adjunct,

Distinse cadre didactice,

 

În numele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, înființată de luptători anticomuniști, foști deținuți politici și urmași ai acestora, persoană juridică fără scop patrimonial, înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de la Judecătoria Sector 5, având ca obiect de activitate, conform actului constitutiv și Statutului, perpetuarea memoriei celor ce au luptat și s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea poporului român în deceniile de dictatură din secolul trecut,

vă supunem atenției următoarele considerații și fapte, referitoare la demersurile de modificare a denumirii Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu.

Cunoaștem presiunile exercitate de la anumite niveluri, pentru a obține o decizie de modificare a titulaturii liceului dvs.. Cunoaștem, de asemenea, și argumentele care vi s-au prezentat pentru a vă convinge să purcedeți la acest demers.

Tocmai de aceea, considerăm de datoria noastră a vă aduce la cunoștință adevărul istoric și juridic în cazul Mircea Vulcănescu, spunându-vă fără menajamente: ați fost induși în eroare! Da, este regretabil și de neconceput într-o țară normală, dar acesta este adevărul. Atât reprezentanții Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România, cât și reprezentanții administrației publice locale (probabil și ei induși în eroare de INSHR-EW), v-au indus în eroare, prezentându-vă niște neadevăruri flagrante.

Mai jos vă vom arăta, pe bază de documente care pot fi verificate în arhivele CNSAS, că Mircea Vulcănescu nu a fost condamnat de vreo instanță pentru crime de război și nici pentru vreo decizie îndreptată împotriva comunității evreiești din România.

Înainte însă de a trece la enumerarea argumentelor, vrem să facem apel la conștiința dvs. de dascăli, profesie nobilă a celor ce ridică spre lumină și adevăr noile generații ale societății românești. Luați o decizie conformă cu conștiința și deontologia dvs profesională, nu sub presiune politică sau de altă natură. Înainte de a vota în Consiliul Profesoral și în Consiliul de Administrație, uitați-vă câteva momente în sufletele dvs. de români și de creștini. Gândiți-vă că luați această decizie în fața Istoriei, în care va rămâne ca o lumină sau ca o pată. Gândiți-vă că luați această decizie în fața elevilor dvs., care vă au ca modele morale și comportamentale.

Și acum vă vom arăta că, în realitate:

  1. Mircea Vulcănescu este cinstit ca martir printr-o zi națională instituită prin Lege;
  2. Nu a fost condamnat pentru crime de război;
  3. Sentința din 2019 nu reconfirmă condamnarea din 1948;

 

  1. Vulcănescu este cinstit printr-o zi națională instituită prin Lege

V-ați întrebat: oare de ce administrația publică locală, cei care în 2017 au decis o dată, fără sorți de izbândă, ștergerea de pe frontispiciul liceului dvs. a numelui acestui martir, nu o fac ei, din nou, și astăzi? De ce recurg la subterfugiul de a face această faptă cu mâinile dvs.?

Un răspuns ar fi acela că o decizie de acest gen poate fi considerată chiar că încalcă legea. Pentru că, la 30 mai 2017, Președintele României a promulgat Legea Nr. 127  pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, act normativ în a cărei expunere de motive, fără echivoc, Mircea Vulcănescu este prezentat, alături de Radu Gyr, Iuliu Maniu, Nicolae Steinhardt, Tertulian Langa, Richard Wurmbrandt și alte nume mari, drept unul dintre martirii închisorilor politice comuniste. (Expunerea de motive este parte integrantă a oricărui acti normatic!) Lor le-a fost închinată, prin nominalizare expresă, această zi. Deci, Mircea Vulcănescu este cinstit, nominal și oficial, printr-o lege, într-o zi națională care îi este dedicată. Este considerat martir și victimă a terorii comuniste de un act normativ al Statului Român. (Sursa: https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/30/legea-prin-care-14-mai-devine-zi-nationala-de-cinstire-a-martirilor-romani-din-temnitele -comuniste-promulgata-18-28-58 )

Facem menţiunea că expunerea de motive este parte integrantă a unui act normativ. În condițiile înlăturării numelui lui Mircea Vulcănescu, decidenții se vor afla în contradicţie cu un act normativ în vigoare.

Să fie oare acesta motivul pentru care reprezentanții administrației publice locale evită să ia această decizie, cerându-vă dvs. să o luați? Credem că ar trebui să răspundă dânșii la această întrebare.

 

  1. Nu a fost condamnat pentru crime de război

 Mircea Vulcănescu nu a fost condamnat pentru crime de război sau pentru vina de a fi participat în vreun fel la adoptarea, în perioada 1941-1944 a unor măsuri defavorabile comunității evreiești.

În 16 decembrie 2022, în prestigioasa publicație “Observator Cultural”, sub titlul “fapte, mituri și controverse în cazul Mircea Vulcănescu” (https://www.observatorcultural.ro/articol/fapte-mituri-si-controverse-in-cazul-mircea-vulcanescu/ ), istoricul Ionuț Butoi, cercetător al vieții și operei lui Mircea Vulcănescu, face lumină în privința acuzațiilor false de antisemitism și participant la Holocaust, aduse marelui savant.

Procesul, desfășurat în condițiile ocupației sovietice, într-o perioadă de trecere la justiția „populară“ de inspirație stalinistă, a fost început în octombrie 1946 de Tribunalul Poporului. Acuzațiile aduse lui Vulcănescu au fost (cf. Legii 312/1945:  articolele 1, lit. b și art. 2, lit. a, n și o): „militarea pentru hitlerism“, permiterea intrării armatelor germane în țară, declararea sau continuarea războiului contra URSS și a „Națiunilor Unite“, „edictarea de legiuiri sau măsuri nedrepte de concepție hitleristă, legionară sau rasială“ și punerea în slujba hitlerismului prin aservire politică și economică. În urma cercetărilor, procurorul Al. Ionescu-Lungu a dispus ordonanță de clasare, constatînd că Vulcănescu nu e culpabil cu nimic față de dispozițiile legii 312/1945.”

Dar guvernul comunist Petru Groza a cerut Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel să dispună din nou arestarea lui Mircea Vulcănescu, odată cu ceilalți demnitari ai guvernului Antonescu, și reluarea procesului. S-a renunțat la o serie din acuzațiile aduse de Tribunalul Poporului limitându-se să-l acuze pe Mircea Vulcănescu de faptele pedepsite conform legii 312/1945 la art. 1, lit a și art. 2 lit a, adică: „militarea pentru hitlerism“, permiterea intrării armatelor germane în țară, declararea și continuarea războiului contra URSS. Toate, bazate pe aceleași „probe“ precum cele care, anterior fuseseră considerate deja invalide.

Mai exact, Mircea Vulcănescu a fost condamnat pentru fapte care intrau, în concepția Procuraturii, în sfera colaborării cu Germania nazistă și pentru războiul contra URSS. Nu a fost condamnat (și, în cadrul procesului Curții de Apel, nici măcar acuzat) pentru faptele pedepsite de legea 312/1945 ce intrau în sfera acțiunilor/legilor nedrepte anti-evreiești/rasiale.

Este deci cât se poate de clar!

În ceea ce privește presupusa vinovăție a lui Mircea Vulcănescu drept criminal de război, fostul dizident anticomunist Gabriel Andreescu, autor al unei studiu bazat pe o amplă cercetare în arhivele fostei Securități, scria în Observatorul Cultural (https://www.observatorcultural.ro/articol/cita-ideologie-cita-cunoastere-cazul-mircea-vulcanescu/ ): „… instanţele care s-au succedat nu au reușit să-i găsească nici o responsabilitate personală. (…) După circa o jumătate de an de la începerea anchetei, la 19 septembrie 1946, Procurorul delegat la Curtea de Apel București a stabilit că nu există nimic care să confirme acuzele la adresa învinuitului. Participarea lui Mircea Vulcănescu la ședințele Consiliilor de Miniștri, în calitate de subsecretar de stat, nu constituie o vinovăție, căci „Nici declararea, nici continuarea războiului, nici politica generală a Guvernului și nici deportările nu se dovedesc a fi fost hotărîte de vreun Consiliu de Miniștri din cele la care învinuitul a participat“. Cu atît mai puţin poate fi incriminată intervenţia lui Mircea Vulcănescu „în favoarea populației evreiești, ca aceasta să–și recapete dreptul de a-și desfășura […] activitatea profesională ce le fusese răpită de legile rasiale anterioare“. În ce priveşte acuzaţiile în chestiunile economice, „dimpotrivă, toate faptele sale au fost exact potrivnice celor sancționate de aceste texte, învinuitul apărînd cu competență și îndîrjire interesele românești ce-i fuseseră încredințate, împotriva oricăror încercări de aservire față de străini“ (Arhiva CNSAS, Alexandru Marcu și alții, DP 000232, vol. 15, ff. 253-255).”

“În ciuda acestei hotărîri de închidere a cazului – continuă Gabriel Andreescu – deşi nu a fost depus vreun recurs în timpul legal, Curtea de Apel București a reluat procesul. Tulburaţi de acuzaţii, mai multe personalităţi, care îl cunoscuseră pe cărturar de aproape, au depus mărturii în favoarea lui. Dimitrie Gusti a vorbit despre Mircea Vulcănescu ca despre „unul dintre cei mai buni asistenți ai mei. Pe cînd era subsecretar de stat ținea seminarul de etică kantiană la Facultatea de Litere din Bucureşti“. Consilierul de la Curtea de Conturi, Eugen Bălan, a amintit că Vulcănescu „a votat contra Constituției de la 1938. Nu l-a considerat nimeni ca un șovinist“. Profesorul Vasile Băncilă a mărturisit că, pe cînd ocupa funcţia de director al învățămîntului secundar, Vulcănescu a insistat pe lîngă el pentru angajarea lui Mihail Sebastian (scriitor evreu! – n.n.). Chiar şi Eugen Cristescu, fostul șef al serviciului secret din președinția Consiliului de Miniștri, invoca la 18 decembrie 1947 un detaliu în favoarea inculpatului: Mircea Vulcănescu știa că Mihai și Ion Antonescu au dus tratative pentru ieșirea României din război din iarna anului 1942. Chiar şi Henry H. Stahl (evreu! – n.n.), un cunoscut antifascist, a adresat completului o scrisoare de susţinere.”

Într-un alt articol, Gabriel Andreescu nota: “Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti din 6 februarie 1948 e clară. Ca şi Tribunalul Poporului, Curtea nu a putut descoperi nici o „activitate“ care să motiveze condamnarea lui Vulcănescu, din contră, activitatea sa a fost tratată drept circumstanţă atenuantă. Judecătorii au motivat prin „răspunderea ce […] este legată exclusiv de participarea la guvern, al cărei efect se concretizează în fapte de militare pentru hitlerism“ şi „astfel a achiesat  la hotărîrea de  continuarea războiului în contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice…“ (Arhiva CNSAS, dp 000232, vol. 1, ff. 189-190). Și faptele „de militare pentru hitlerism“ şi „achiesarea la continuarea războiului“ sînt etichete fără substanţă, prin ele însele dovada absenţei unor probe incriminante”, conchidea cunoscutul dizident. (https://flux24.ro/mana-lunga-a-institutului-elie-wiesel-mircea-vulcanescu-si-o-rapida-reglare-de-conturi-in-snspa/ )

De altfel, Mircea Vulcănescu nu avea concepții antisemite. Iar acest lucru este confirmat chiar de unul dintre cei mai înverșunați istorici ai Holocaustului, Jean Ancel, care deși ostil memoriei marelui savant, notează totuși că „trebuie spus că Vulcănescu nu a fost în nici un fel antisemit“.

3.) Sentința din 2019 nu reconfirmă condamnarea din 1948

 În ceea ce privește sentința din 2019, invocată și ea în presiunile exercitate la adresa dvs., trebuie să știți că acea serntință nu confirmă acuzația de “crime de război”,  și din acest punct de vedere, din nou, dvs și administrația publică locală ați fost induși în eroare.

Iată la ce se referă decizia instanței din 2019. În 2016, familia lui Mircea Vulcănescu a inițiat reabilitarea acestuia prin justiția civilă, invocând Legea 221/2009, pentru a se costata caracterul politic al condamnării. Tribunalul București a dat o sentință favorabilă, dar Curtea de Apel București a anulat sentința primei instanțe. Motivul? Cererea de reabilitare nu se încadra în legea nr. 221/2009 și a fost indicată o cale mai potrivită: cea de anulare a condamnării din 1948 prin recursul în anulare.

Mai pe înțelesul oricui, familia Vulcănescu a apelat la calea „civilă“, doar ca o reabilitare onorifică a condamnatului, dar aceasta putea anula o serie de consecințe ale condamnării sale penale (exemplu: confiscarea proprietății). De aceea, Curtea de Apel a considerat nepotrivită calea „civilă”, sugerînd, în schimb, o altă cale a justitției, cea „penală”.

În acest sens CAB a și menționat cazul lui Gheron Netta, ministru de Finanțe și deci superior ierarhic al lui Vulcănescu în guvernul Antonescu, care, spunea Curtea în motivare, s-a „aflat în aceeași situație“ cu Mircea Vulcănescu, și pentru care s-a obținut achitarea în 2000 în urma unui recurs în anulare. 

Înțelegeți deci că, prin sentința din 2019, Curtea de Apel București, NU a reconfirmat condamnarea din 1948 (așa cum insinuează cei de la Institutul Wiesel) ci a constatat neîncadrarea în lege a cererii de reabilitare, considerând calea aleasă de reclamant ca fiind nepotrivită conform legii. Iată ce manipulare grosolană!

Doamnelor Director și Director-adjunct,

Dinstinse cadre didactice,

Opera lui Mircea Vulcănescu constituie un adevărat fenomen de referință al culturii românești, depășind cadrele acesteia și dobândind o prestigioasă o anvergură internaţională. Scriitor, filosof, sociolog, economist, teolog și profesor de etică, el a fost una dintre capacităţile generaţiei luminoase a anilor 1920. Mircea Vulcănescu a fost, rând pe rând, licenţiat în Drept şi participant la campaniile monografice ale profesorului Dimitrie Gusti, căruia i-a fost şi asistent de catedră, doctorand la Paris şi foarte activ în cercurile culturale pariziene, profesor de economie politică și științe juridice la Școala de Asistență Socială, pînă în 1935, membru al societăţii culturale Criterion, director general al Vămilor şi director în Ministerul de Finanțe, director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale. Din  27 ianuarie 1941, ca urmare a notorietății și pregătirii sale, a acceptat postul (tehnic și nu politic) de subsecretar de stat la Finanțe, pînă la 23 august 1944.

Pe parcursul mandatului său, Mircea Vulcănescu a fost unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, reuşind, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou. A fost decorat cu înalte distincţii ale statului român, atât de Regele Carol al II-lea, cât şi de regele Mihai I, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse Statului Român. Mircea Vulcănescu nu a fost un colaboraționist al naziștilor, ci a reușit să servească interesul național al țării, în condițiile în care Cel de-al Treilea Reich impunea României condiții asemenea celor dintr-un teritoriu ocupat. De asemenea, Mircea Vulcănescu, de pe poziția de economist, de tehnocrat, nu a participat în nici un fel la punerea în practică a unor decizii care au afectat comunitatea evreiască din România.

Suspendat din serviciu în urma legii de purificare a aparatului de stat, după ocuparea ţării de către armata sovietică şi instaurarea regimului comunist, Mircea Vulcănescu a fost arestat preventiv fără mandat, încă din 30 august 1946. Mircea Vulcănescu a fost condamnat pe 9 octombrie 1946 la opt ani temniţă grea. S-a stins din viaţă la 28 octombrie 1952, în penitenciarul Aiud, ca urmare a metodelor dure de exterminare la care a fost supus.

Credem că argumentele expuse mai sus sunt suficiente pentru a înțelege absurdul acuzațiilor care se aduc astăzi lui Mircea Vulcănescu. Trebuie să fim de acord cu toții că este absurd ca, în anul 2022, așadar la 33 de ani de la căderea comunismului, într-o ţară care a devenit membru NATO şi UE, consiliul local al unui sector al Capitalei să ia o decizie pe baza tezelor susţinute, în urmă cu 77 de ani, de structurile comuniste, la ordinele ocupantului sovietic. Statul Român, prin Președinția și Parlamentul său, a condamnat oficial regimul comunist, ca regim ilegitim și criminal” și tot Statul Român, prin Președinția și Parlamentul său, i-a dedicat, explicit, inclusiv lui  Mircea Vulcănescu, o Zi Națională, ulterior apariției Legii 217/2015 (care completează OUG 31/2002), pe care o modifică astfel, scoțându-l pe Mircea Vulcănescu de sub incidența ei și a oricărui act normativ sau sentință judecătorească anterioară.

Sperăm, de asemenea, să înțelegeți că, modul în care vi s-a prezentat presupusa vinovăție a lui Mircea Vulcănescu, legată de măsurile represive față de etnia evreiască, constituie o interpretare viciată a unor documente juridice din epocă și o pură minciună.

Iată de ce, prin acest document, vă solicităm să nu vă dați acordul pentru schimbarea numelui Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu. Vă cerem să înțelegeți că memoria uneia dintre marile personalităţi ale culturii româneşti şi unuia dintre modelele autentice de trăire creştină şi martiraj în temniţele comuniste, trebuie să fie cinstit, nu terfelit. Este îndatorirea statului român, prin reprezentanții săi de la toate nivelurile, să cinstească numele celor ce s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea poporului român în lunga noapte totalitară din secolul trecut. Iar dvs., domnilor profesori, ca educatori și formatori ai tinerelor generații, aveți îndatorirea de a veghea ca această cinstire să continue.

Cu deosebită stimă,

Secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu,

Florin Dobrescu                       14.02.2023

Victorie la Sectorul 2! Bustul lui Mircea Vulcănescu nu va fi demolat! Și câteva considerații

Sunt încă sub impresia victoriei obținute, ieri, la Primăria Sectorului 2, unde o formidabilă mobilizare civică și câteva pledoarii bine fundamentate au reușit să determine majoritatea membrilor Consiliului Local să nu voteze în favoarea demolării bustului lui Mircea Vulcănescu din Capitală. Când am ieșit din ședința consiliului, unde sacrilega hotărâre căzuse, parcă nici nu mai atingeam pământul, atât era de bucuros, iar starea aceasta continuă să mă însoțească, dimpreună cu vremea primăvăratică de afară.

Nu voi face o retrospectivă amănunțită a ultimelor zile de frământări și apăsare, în care am organizat în amănunt contraofensiva. Mă voi mărgini doar la câteva detalii.

Încă din prima parte a lunii decembrie s-a aflat că se lucra la acest proiect de hotărâre pentru desființarea statuii. La acel moment se adunau avizele de la departamentele de specialitate ale Consiliului Local. Eram așadar pregătiți. Dar, după ședința de la mijlocul lunii, a Consiliului Local, speram că de-abia după Anul Nou va avea loc bătălia.

Când, pe 22 decembrie, a apărut pe site-ul primăriei convocarea ședinței din 28 și proiectul de hotărâre, am trecut imediat la acțiune, distribuind în zilele următoare cazul, înscriindu-ne oficial pentru participarea la ședința consiliului, adunând materiale și lucrând la redactarea materialului ce urma a fi prezentat consilierilor, mobilizând oamenii și anunțând organizațiile civice pentru a fi prezenți la manifestarea de protest. Totul era contratimp, era Crăciunul, instituțiile erau închise. Am notificat totuși oficial Primăria Capitalei, Poliția și Jandarmeria, cu privire la organizarea adunării din fața Primăriei, pe care am conceput-o ca manifestare cu caracter cultural și comemorativ, acest gen de acțiuni publice nefiind supuse obligativității declarării prealabile, conform Legii 60/1991 (Art3). Am făcut asta pentru că trebuia să mă asigur că oamenii nu vor primi amenzi. Orice este posibil în aceste vremuri. Dl Marius Oprea, ca de obicei, cu prestigiul său, a scris și a dat interviuri mass-mediei despre cazul Vulcănescu. Nu trebuie neglijat interviul istoricului Ionuț Butoi, din Observatorul Cultural, din 16 decembrie a.c., în care parcă a prevăzut ce urma, punând la punct admirabil de clar cazul Vulcănescu. De asemenea, importante au fost demersurile senatorului Sorin Lavric, atitudinile academicienilor Răzvan Theodorescu și Bogdan Simionescu, dar și articolul părintelui Radu Preda. Anterior ședinței am transmis pe e-mail, fiecărui consilier în parte, docuemntația și materialul pe baza căruia am arătat că au fost, cu toții, induși în eroare de Institutul Elie Wiesel. Meritul mare îi revine lui Alexandru Costache, care contactând istorici cu experiență în acest caz, a obținut fotocopii după documentele proceselor din 1946-1948, dar și sentința Curții de Apel București din 2019. El le-a adus, pentru a fi la dispoziția Consiliului Local. Acum și pe viitor.

Mare bucurie a fost să-i văd laolaltă pe militanții din Fundația Ogoranu, Frăția Orrtodoxă Sf M M Gheorghe, Noua Dreaptă, Asociația Frăția de Cruce Valeriu Gafencu, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Calea Neamului, Starea de Libertate, Honor et Patria, pe Dan Grăjdeanu, pe Claudiu Târziu, pe Tudor Ionescu, pe prof Radu Baltașiu, pe Valentin Florea, pe Eugen Sechila, pe Pompiliu Diplan și Mihai Târnoveanu, pe Sorin Berilă și mulți alții (îmi cer scuze dacă, în fuga condeiului, am omis pe cineva). În acest timp, sus, în ședința Consiliului Local, împreună cu camarazii Alexandru Costache și Alexandru Balcu, pledam alături de sociologul Ovidiana Bulumac (aceasta a venit cu un prunc micuț, pe care îl alăpta în sală), avoata Marina Ioana Alexandru, istoricul Iuliu Crăcană, deputat Antonio Andrușeac, senator Diana Șoșoacă, deputat g-ral Chelaru, Valentin Florea, dl Mitran.

După victorie am văzut că unii sau alții ar vrea să își aroge victoria, toată sau bucata mai mare din ea. Adevărul este următorul, fraților: victoria este a noastră, a tuturor celor care ne-am implicat, într-un fel sau altul, fiecare după puterile lui, în acest caz. Noi, împreună, am biruit. Iar pe cont propriu nu am fi reușit.

După această retrospectivă, aș vrea să pun cîteva concluzii, care trasează și liniile de perspectivă după victoria de la Sectorul 2.

  1. S-a desprins, din acest caz, o realitate cutremurătoare: Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România – Elie Wiesel, prin directorul Alexandru Florian, dezinformează, sau mai pe românește, minte, în mod constant, repetat, instituțiile statului român. Doar în cazul Vulcănescu, a dezinformat, inducând în eroare: Ministerul de Interne, Prefectura Capitalei, Primăria Sectorului 2. Plus în urmă cu doi ani, Biserica Ortodoxă Română. INSHR-EW prezintă acestor instituții două falsuri:
  2. Că Vulcănescu ar fi fost condmanat drept criminal de război și pentru măsuri de stat îndreptate împotriva populației evreiești și
  3. Că sentința Curții de Apel din 2019, în cazul reabilitării lui Vulcănescu, ar confirma cele două presupuse culpe ale acestuia.

Alexandru Florian a prezentat instituțiilor statului informații false, instigându-le să ia, astfel, decizii ilegitime și ilegale (Liceul Vulcănescu din Sectorul 4, bustul din Sectorul 2). Se impune:

– ca societatea civilă să sesizele organele penale, asta în cazul în care ele nu se vor autosesiza cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu;

– informarea, degrabă, a Ministerului de Interne, Prefecturii Capitalei, Primăriei Sectorului 4, conducerii Liceului M. Vulcănescu și celorlalte instituții care au fost dezinformate în legătură cu cazul de față;

  • Starea de unitate, de disponobilitate spre comunicare și colaborare între organizații și grupuri, realizată spontan pe fondul entuziasmului din jurul manifestației din fața Primăriei Sector 2 și victoriei obținute acolo, trebuie cultivată, acum, cât timp ea mai există. Dumnezeu ne-a arătat, pe 28 decembrie, că morții ne unesc. Martirii luptei naționale, anticomuniste, sunt sau pot fi liantul care să facă posibilă cooperarea unor oameni sau grupări care, altminteri, nu s-ar regăsi pe aceeași baricadă.

În rest, să mulțumim lui Dumnezeu pentru încă o victorie a spiritului românesc și a pietății creștine în fața memoriei martirilor demnității românești!

Florin Dobrescu

Secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Bustul lui Mircea Vulcănescu, aflat până acum în incinta liceului omonim din București, a fost adus la sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Dragi prieteni, vă aducem la cunoștință că a fost adus la sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu bustul marelui om de cultură Mircea Vulcănescu, aflat până acum în incinta liceului cu același nume din Sectorul 4 București. Este vorba de liceul al cărui nume a devenit disputat, pentru a fi schimbat, ca urmare a presiunilor Institutului Wiesel și Primăriei Sectorului 4 al Capitalei, ceea ce a stârnit un protest al societății civile, susținut de personalități de marcă ale vieții publice românești. Continue Reading

21 Decembrie. Eroii sunt printre noi. Lansarea cărții „Întâlnire cu cel ce m-a împușcat” de Florian Cristache

Miercuri 21 decembrie 2022 a avut oc la sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu din București, lansarea cărții „Întâlnirea cu cel ce m-a împușcat”, cu participarea autorului Florian Cristache, luptător, împușcat în seara de 21 Dec. 1989. A fost o seară de mărturii ale unor participanți la Revoluție, câteva ore pubicul având posibilitatea să se întâlnească cu Istoria, cu eroii acelei nopți sfîșiată de gloanțe și udată cu sîngele celor mai curajoși bucureșteni.
Alături de Florian Cristache s-au aflat și au evocat acele momente Daniela Badea (19 ani la Revoluție, arestată și torturată în seara de 21 Decembrie 1989, închisă la Fortul 13 Jilava), Gabriela Floare Nanuș (17 ani la Revoluție), fata blondă care imediat după fuga dictatorului, în ziua de 22 decembrie, până noaptea târziu, a fost văzută de o țară întreagă fluturând tricolorul găurit pe balustrada balconului clădirii CC-ului și Sorina Dascălu, participantă și ea la luptele din Piața Universității din seara și noaptea de 21 Decembrie 1989.

 

 

ZILELE REZISTENȚEI. Ediția a 12-a. Sâmbăta de Sus (Făgăraș), 22-24 iulie 2022

Și în acest an, tradiționala comemorare a luptătorilor în Rezistența armată anticomunistă din Munții Făgărașului va fi însoțită de manifestările cultural-memoriale reunite sub titulatura Zilele Rezistenței. Vom organiza simpozioane, lansări de carte, drumeții, proiecții de film, expoziții documentare și alte activități, toate în ambianța plină de istorie a Mănăstirii Brâncoveanu, ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta de Sus.

 

 

Seară a Memoriei, cu ocazia inaugurării etajului superior al sediului Fundației. Încă un pas spre realizarea Muzeului Rezistenței

A doua zi, duminică 15 mai, la sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu din București, a avut loc o seară culturală prin care organizatorii au dorit să marcheze inaugurarea sălii mari de la etajul 2 a imobilului, după activitatea de renovare care a durat luni de zile. La sfârșitul anului trecut, prin contribuțiile financiare și munca voluntară a membrilor și susținătorilor Fundației Ogoranu, s-a realizat înlocuirea hidroizolației acoperișului, grav avariată, iar în această primăvară s-a renovat întregul etaj superior, care fusese grav afectat de infiltrațiile apelor din precipitații de-a lungul ultimilor ani. Continue Reading

14 mai 2022. Ziua națională a martirilor din temnițele comuniste, la București

În seara de sâmbătă, 14 mai 2022, centrul Bucureștilor, altminteri atât de aglomerat datorită manifestărilor Nopții Muzeelor, a fost locul de adunare al tuturor celor care se regăsesc sub semnul amintirii luptătorilor Rezistenței anticomuniste. Sute de oameni, majoritatea lor tineri, s-au adunat în Piața Revoluției, lângă statuia lui Iuliu Maniu, purtând portretele celor martirizați între zidurile închisorilor și lagărelor. Continue Reading

Zilele Rezistenței de la Sâmbăta de Sus. 23-25 iulie 2021

Pentru a 26-a oară, cei ce păstrează memoria luptătorilor anticomuniști din Țara Făgărașului, s-au adunat la Crucea Rezistenței de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Tradiția a fost stabilită de însuși Ion Gavrilă Ogoranu, în 1995, când a fost inaugurat monumentul – împlinirea unui legământ făcut de partizanii anticomuniști de Paștele anului 1952. Din 2010, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a încununat această comemorare anuală cu o suită de manifestări culturale intitulate Zilele Rezistenței. Continue Reading

S-a stins Dan Boghiu, unul dintre fruntașii exilului anticomunist

S-a stins, în Elveția, unul dintre cei mai activi militanți anticomuniști din perioada îndelungatului exil.

Dan Boghiu s-a născut la 16 octombrie 1926, în Iași, într-o familie de oameni înstăriți. Curând, părintii se vor muta la București, unde Dan își va petrece copilăria și adolescența, iar în vacanțe familia va locui la Slănic Moldova. În casa familiei Boghiu de la Iași, dar și la București, venea adeseori și Corneliu Zelea Codreanu. Astfel, tânărul Dan avea să intre în contact cu spiritul Mișcării Legionare.

Continue Reading

14 mai la București. Martirii temnițelor comuniste comemorați doar de societatea civilă! Autoritățile au tratat ziua cu indiferență

Deși prin Legea 127 din 2017 a fost declarată „Zi națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”, ziua de vineri 14 mai a trecut și anul acesta practic neobservată. În ciuda faptului că legea prevede obligația autorităților centrale și locale, ca și a Radiodifuziunii și Televiziunii naționale, de a marca această zi națională, nici o instituție a statului român nu i-a acordat o cât de mică atenție. Este al patrulea an consecutiv de când, singură, doar societatea civilă inițiază manifestări de comemorare a martirilor închisorilor regimului comunist. Continue Reading