PROTEST. Societatea civilă reacționează față de destituirea președintelui AFDPR din funcția de subsecretar de stat

Urmașii foștilor deținuți politici și luptători anticomuniști au lansat on-line o petiție la care s-au alăturat deja personalități ale vieții publice, dar și unii dintre ultimii supraviețuitori ai Rezistenței anticomuniste. Ei protestează față de destituirea de către premierul Câțu a președintelui AFDPR, dl Octav Bjoza, din funcția de subsecretar de stat pentru problemele luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora, funcție pe care o ocupa din anul 2014, când a fost înființat acest post.

„Avem nevoie de susținerea dvs. ca semnatar al acestei petiții semnate de foști deținuți politici, urmași și personalități ale vieții publice. Dacă sunteți de acord, vă invităm să o semnați la această adresă. Dacă sunteți urmaș de fost deținut politic sau deportat, puteți menționa acest lucru în spațiul destinat comentariilor”, spune o chemare care însoțește textul petiției.

Lista de semnături continuă să fie deschisă oricui dorește să susțină protestul. Petiția este disponibilă la adresa https://www.petitieonline.com/protest_destituire_octav_bjoza#form .

Redăm mai jos integral textul petiției:

______________________________________________________

Către:

– Guvernul României. Dlui prim-ministru Florin Câțu

– Președintelui Partidului Național Liberal, dl. Ludovic Orban

Noi, semnatarii acestui protest public, ne declarăm pe această cale indignarea cu privire la decizia premierului liberal Florin Câțu de destituire a domnului Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Protestul nostru este expresia indignării și frustrării pe care o trăiește fiecare român în fața unei fărădelegi de care nu a fost capabilă nici o altă guvernare anterioară. Într-o țară în care sute de mii de familii au fost victime ale represiunii comuniste și în care statul nu a acordat niciodată atenția cuvenită cinstirii Memoriei celor ce au luptat împotriva acestui regim, prezența domnului Octav Bjoza în Guvernul României constituia nu atât o funcție politică sau o necesitate de reprezentare a unui grup social, cât mai ales un reper moral. În mediul politic caracterizat prin corupție și incompetență, domnul Octav Bjoza a reprezentat în toți acești ani o figură singulară prin profilul său moral.

Timp de șapte ani, din 2014, de când foștii deținuți politici au reușit cu greu să obțină un post de subsecretar de stat, președintele AFDPR a reprezentat cu demnitate și profesionalism, în țară și în străinătate, pe luptătorii anticomuniști și urmașii acestora. În tot acest timp, în ciuda vârstei sale, domnul Octav Bjoza și-a dăruit fără odihnă fiecare clipă luptei pentru perpetuarea Memoriei Rezistenței, terfelite de urmașii celor care au instaurat comunismul, precum și drepturilor confraților săi de luptă și copiilor acestora, fiind permanent pe drumuri, între Secretariatul de stat și AFDPR, între locuri din țară unde susținea conferințe, participa la săpăturile de căutare a osemintelor celor exterminați de comuniști, ori se dedica altor și altor cauze ale confraților săi.

Știam cu toții că integritatea domnului Octav Bjoza nu a fost niciodată pe placul politicienilor, mai ales că nu ezita să ia atitudine nici în fața deciziilor greșite ale guvernelor din care făcea parte. Dar nimeni până acum nu a îndrăznit să se atingă de reprezentantul foștilor deținuți politici din executivul României. Și nici nu credeam că ar îndrăzni cineva.

Și totuși, s-a întâmplat. Înțelegem deci că domnul Octav Bjoza plătește pentru atitudinile sale din ultimii ani împotriva măsurilor de discriminare pe criterii politice a memoriei luptătorilor anticomuniști și drepturilor copiilor acestora, împotriva confiscării IICCMER, epurării istoricilor de prestigiu ai acestuia și deturnării sale de la rostul inițial: investigarea onestă a crimelor comunismului. Dar și pentru curajul de a critica iraționalele acțiuni ale unor politiceni de a perpetua măsurile persecutorii și împotriva copiilor luptătorilor în Rezistență.

Ne întrebăm însă dacă Guvernul României realizează că, prin această ofensă adusă comunității foștilor deținuți politici, luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora, nu face decât să redeschidă în societatea românească răni pe care le credeam cu toții vindecate. Cui servește redeșteptarea în societate a unor demoni care ne-au bântuit jumătate de secol și care ar fi trebuit pe veci adormiți prin asumarea cu responsabilitate a trecutului totalitar?

Iată de ce, prin acest protest cerem Guvernului României, primului minstru Florin Câțu, să înceteze această joacă iresponsabilă cu amintirile dureroase pe care sute de mii de români le poartă în suflete ca pe un doliu în urma vieților frânte și tinereții distruse ale unei întregi generații care a îndrăznit să se opună comunismului. Guvernul României trebuie să servească poporului român, intereselor sale fundamentale. Iar ofensarea, prin eliminarea reprezentării la nivel institutional, a unei comunități atât de numeroase și mai ales proieminente moral, precum aceea a foștilor deținuți politici, a luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora, nu este de natură să aducă nimic bun în această țară.

Ținând cont de cele expuse mai sus:

1. Cerem primului ministru Florin Câțu să revină deîndată asupra acestei decizii iraționale și să prezinte scuzele cuvenite celor pe care i-a ofensat, în mod special AFDPR și domnului Octav Bjoza.

2. Cerem domnului Ludovic Orban să înțeleagă uriașa responsabilitate politică și morală pe care o poartă, în calitate de președinte al PNL, pentru consecințele incalculabile pe care decizia Guvernului Câțu le atrage după sine și care nu vor rămâne nesancționate în primul rând de electoral.

Semnatari:

Dan Puric – actor

Lucia Hossu Longin – realizator TV, Președintele Fundației Memorialul Durerii

Marius Oprea – istoric

Gheorghe Petrov – istoric

Cosmin Budeanca – istoric

Manuela Hărăbor – actriță

Răzvan Codrescu – scriitor

Nicolae Ciurică – 90 ani, ultimul partizan anticomunist în viață, decorat de Patriarhie, de Regele Mihai și Președenția României

Dr. Corneliu Zeană – fiu de deținut politic mort în temniță, Președintele Asociației Urmașilor celor Persecutați de Dictatura Comunistă

Prof. Zoe Rădulescu – născută deținut politic, Președintele Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei

Leontin Iuhas – fiul luptătoarei Doina Cornea

Gabriel Andreescu – disident luptător împotriva regimului Ceaușescu

Cristi Puiu – regizor

Cornelia Fetea – președinte AFDPR Caraș Severin

Petru Mirciov – președintele Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan – Timișoara

Cornelia Maria Fiat – vicepreședinte Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan – Timișoara

Vasile Fantaziu – secretar Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan – Timișoara

Marilena Rotaru – președinte al Mișcării pentru Regat și Coroană

Sorin Lavric – senator AUR în Parlamentul României

Dan Cristian Popescu – deputat PSD în Parlamentul României

Daniel Gheorghe – deputat PNL în Parlamentul României

Florin Roman – deputat PNL în Parlamentul României

Claudiu Târziu – senator AUR în Parlamentul României

George Simion – deputat AUR în Parlamentul României

Preot Ioan Mirică

Preot prof. univ Vasile Gordon

Preot Rus Vasile – urmaș al primarului liberal Toader Dumitru, ucis de Securitate în 1949

Preot Mihai Sebastian Gheorghilaș – urmaș de fost deținut politic

Ionuț Drăgotescu – jurnalist

Acad. Eugen Mihăescu – grafician

Iulian Capsali – publicist

col. (r) Florin Șinca

Silvia Codreanu – acriță

Petru Ionescu – regizor

Aureliu Surulescu – actor

Prof. univ. Corvin Lupu – istoric

Marcel Petrișor – președintele Federației Române a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști

Coriolan Baciu – președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, fiu de deținut politic

Gabriel Teodor – președintele Asociației Sfinții Mărturisitori din închisori – Bucovina

Tudor Ionescu – președintele Asociației Noua Dreaptă

Dan Grăjdeanu – președinte Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe

Andrei Dincă – secretar general al Asociației Neamunit

dr. Galina Răduleanu – fost deținut politic

Niculina Moica – fost deținut politic

Ileana Budimir – fost deținut politic de la naștere, fiică de deținuți politici

Vasile Bucelea – fost deținut politic, susținător al grupului de Rezistență Ion Gavrilă Ogoranu

Ion Bucelea – fot deținut politic, susținător al grupului de Rezistență Ion Gavrilă Ogoranu

Neculai Enciu – fost deținut politic

Cornelia Maria Manolescu – fost deținut politic

Stere Frangu – urmaș de fost deținut politic

Elena Sechila – urmaș de luptători anticomuniști

Mihnea Gheorghiu – fiu de foști deținuți politici

Ioana Dobrescu –  urmaș de persecutați și deținuți politici

Gabriela Moței – fiică de foști deținuți politici

George Grasu – urmaș de luptător în Rezistență și fost deținut politic

Dincă Grasu – urmaș de fost deținut politic

Alexandru Tima – urmaș de fost deținut politic

Mihaela Manea Busuioc – urmaș de fost deținut politic

Magda Dimitriu – perscutat politic

Radu Ciuceanu – urmaș de fost deținut politic

Horia Salcă – urmaș de fost deținut politic

Nicoleta Dumitrof – urmaș de fost deținut politic

Ion Șuță – urmaș de fost deținut politic

Tit Emilian Stroescu – urmaș a 7 deținuți politici

ing. Laurean Țoța – urmaș de fost deținut politic

Elena Voinicu-Țoța – urmaș de fost deținut politic

ing. Ioan Țoța – urmaș de fost deținut politic

Ionuț Iacob – urmaș de fost deținut politic

Adrian Tomuța – urmaș de fost deținut politic

Mircea Popescu – fost deportat, fost președinte al AFDPR București

Maria Chirițescu – traducător, profesor, directorul Librăriei Pavesiana

Lista rămâne deschisă tuturor celor ce doresc să se alăture. Puteți semna aicihttps://www.petitieonline.com/protest_destituire_octav_bjoza?u=3087465

Liked it? Take a second to support Dobrescu Florin on Patreon!